Vesela de plastic produsă în fabrica de la Topoloveni a italienilor de la Gold Plast ajunge în 39 de țări

scris 29 aug 2016

Puțini știu că la Topoloveni, localitate recunoscută pentru producția de magiun de prune, se produce veselă din plastic rezistentă, cu design modern, care ajunge în peste 39 de țări și este folosită în degustarea unor băuturi precum Dom Perignon, Jack Daniels, Bacardi, Aperol, Pepsi sau Heineken. În 2006, italienii de la Gold Plast au decis să mute producția în România și de atunci au investit 30 milioane euro la fabrica din Topoloveni, unde lucrează peste 600 de angajați.

”Vom crește viteza de dezvoltare. Vrem ca până în 2022 să ne dublăm veniturile, iar Topoloveni este motorul de creștere pentru aprovizionarea piețelor, iar pentru asta vom continua să investim aici, să aducem tehnologie. Vom investi în următorii trei ani la fel ca în ultimii trei ani”, a declarat Domenico Zaccone, directorul general al grupului Gold Plast.

Urmărește-ne și pe Google News

Între anii 2014-2016, Gold Plast a investit peste 4 milioane euro la Topoloveni.

Întrebat de ce grupul Italian a ales România și Topoloveni, Zaccone arată că piața românească are avantaje precum costurile scăzute cu energia și forța de muncă, dar și calitatea execuției, iar localizare a avut în vedere apropierea de o zonă industrială, în acest caz a Piteștiului. Gold Plast mai deține o fabrică în Italia unde produce doar pahare.

Finanțele vor să extindă până în 2025 perioada acordată Ford pentru a-și respecta planul de investiții asumat la privatizare. Ford trebuie să scoată un nou model de mașină la Craiova CITEȘTE ȘI Finanțele vor să extindă până în 2025 perioada acordată Ford pentru a-și respecta planul de investiții asumat la privatizare. Ford trebuie să scoată un nou model de mașină la Craiova

În 2006, Gold Plast avea în fabrica din România doar 35 de angajați, producea 10 tipuri de piese de veselă, iar principalii clienți erau retailerii Coop și Migros din Elveția. După 10 ani, fabrica de 4.500 metri pătrați are 600 de angajați, produce 3.500 de tipuri de produse și are peste 10.000 de metri pătrați de depozit.

Peste 90% din producția de la Topoloveni, de circa 800 milioane de piese/an, este exportată în 39 de țări, cele mai importante fiind Italia (71%), Elveția (10%) și Franța (7%).

Planurile companiei pentru următorii șase ani prevăd extinderea și pe alte piețe, precum și creștere livrărilor pe piața românească.

“Intenționăm să abordăm mai intens piața din România bazându-ne pe faptul că industria locală a ospitalității a început să aibă din 2013 o contribuție importantă la PIB – 5,1% și este estimată o rată medie de creștere anuală de 3,8% pînă în 2024”, a declarat Luca Rabbia, director operațional al Gold Plast.

Astfel, planurile pentru piața din România prevăd până în 2022 vânzări de 3 milioane euro, respectiv 5% din total. Pe piața românească, Gold Plast livrează produse pentru evenimente organizate de hoteluri precum Hilton sau Ramada, dar și în rețele mari de retail.

Produsele companiei se adresează în primul rând consumatorilor din industria ospitalității, care dețin o pondere de 73% în totalul vânzărilor, dar și consumatorilor individuali 21% și industriali– 6%. Ponderea cea mai mare în structura vânzărilor o au farfuriile – 45%, tacâmurile – 27%, vesela pentru finger food – 20%, paharele – 8%.

Vesela de plastic produsă în fabrica de la Topoloveni a italienilor de la Gold Plast ajunge în 39 de țări

Gold Plast Group este prezentă de 30 de ani la nivel global pe piața veselei de plastic. Compania are sediul în Italia, deține 4 entități legale, 2 fabrici, 1 centru de inovație și un număr de 750 de angajați. În 2015 a înregistrat o cifră de afaceri de 32 milioane de euro, cu 15% mai mare decât în anul anterior.

Din aceasta peste 23 de milioane de euro (103,5 milioane lei) reprezintă aportul fabricii din Topoloveni. Aceasta a avut anul trecut și un profit net de 4,2 milioane lei (944.000 euro), cu 29% mai mic decât în 2014, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

Istoria Gold Plast a început în anii 1970 când o familie de antreprenori din Lombardia a decis să înființeze o companie de accesorii pentru genți. La jumătatea anilor 90, anticipând criza care va lovi segmentul genților, familia decis să producă vesele de unică folosință, cu design sofisticat, turnate în matrițe.

În 2015, 80% din acțiunile Gold Plast au fost achiziționate de către investitori internaționali din Elveția, Germania și Italia.

viewscnt
Afla mai multe despre
gold plast
investiție
veselă
plastic
topoloveni