Trump: Germanii sunt foarte răi. Uitați-vă la milioanele de mașini pe care le vând în Statele Unite. Teribil. Vom opri asta

Trump: Germanii sunt foarte răi. Uitați-vă la milioanele de mașini pe care le vând în Statele Unite. Teribil. Vom opri asta
scris 26 mai 2017

Președintele american Donald Trump a criticat dur Germania și vânzările ei de mașini în Statele Unite, la o reuniune, joi, cu liderii Uniunii Europene (UE), scrie săptămânalul Der Spiegel, relatează AFP.

”Germanii sunt răi, foarte răi”, a declarat el într-o reuniune cu președinții Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, Consiliului European Donald Tusk și alți oficiali de rang înalt, la Bruxelles, protrivit ediției online a revistei.

Urmărește-ne și pe Google News

”Uitați-vă la milioanele de mașini pe care le vând în Statele Unite. Teribil. Vom opri asta”, ar fi spus el, potrivit unor ”participanți la reuniune”, scrie News.ro.

Juncker a intervenit, potrivit aceleiași surse, pentru a apăra Germania. El a subliniat că liberul schimb este în avantajul tuturor.

Trump și cancelarul german Angela Merkel urmează să se întâlnească vineri, la summitul G7 de la Taormina, în Italia.

Nici Cancelaria germană și nici Casa Albă nu au comentat imediat cu privire la declarațiile lui Trump

VIDEO Prima strângere de mână între Trump și Macron, o adevărată încleștare CITEȘTE ȘI VIDEO Prima strângere de mână între Trump și Macron, o adevărată încleștare

Șeful statului american a făcut aceste declarații în cursul unei vizite la Bruxelles în care i-a dojenit pe membrii NATO că ”nu plătesc ceea ce ar trebui să plătească” și în care nu și-a asumat angajamentul față de garanțiile apărării colective.

Trump a atacat atât Germania, cât și pe Merkel, încă dinainte să fie ales.

În cadrul agendei sale economice naționaliste, Trump a denunțat excedentul substanțial al Germaniei în comerțul cu Statele Unite și a amenințat că va introduce taxe vamale.

După ce a catalogat întâlnirea cu Merkel la Washington, în martie, ca ”GROZAVĂ”, Trump a acuzat în următoarea zi Germania că datorează ”sume vaste de bani” NATO și Statelor Unite.

Merkel l-a sunat pe Trump, după ce a fost ales, pentru a apăra valorile democrației occidentale, în urma unei campanii extrem de dure și care a provocat dezbinare.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
junker