Autoritățile elene căutau trei persoane date dispărute pe o insulă, în urma unei puternice furtuni mediteraneene care a deversat ploi torențiale în regiune, relatează The Associated Press.
Furtuna, numită Zorba, a avansat lent către nord-est, a afectat atât insule de la Marea Egee, cât și zona continentală și urma să atingă nordul și nord-estul Greciei duminică seara, scrie News.ro.
Zonele cele mai afectate sunt regiunile orașelor Corint și Argos, în Peninsula Pelopones, afectată de furtună sâmbătă, dar și partea de nord a Insulei Evia, în largul părții centrale a țării, unde au fost date dispărute, duminică, cele trei persoane, a declarat pentru presă secretarul general al Protecției Civile Yiannis Tafyllis.
Furtuna a provocat inundații ale unor drumuri la Atena și a condus la evacuări în satul balnear Nea Kios, în Pelopones.