Compania locală Clever Tech, care a dezvoltat aplicația mobilă pentru comenzi de taxi Clever Taxi, a fost cumpărată integral de Intelligent Apps, proprietarul mytaxi.net. Aceasta este subsidiară a Daimler Mobility Services GmbH, parte din grupul german Daimler, proprietarul Mercedes Benz.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Astfel, Bestjobs Recrutare SRL, Alexandru Dumitru, Mihai - Cosmin Rotaru și Andrei Pitiș, în calitate de asociați ai Clever Tech, au cesionat toate acțiunile deținute către Intelligent Apps GmbH, o societatea înregistrată în Hamburg (Germania).
Intelligent Apps GmbH va fi asociatul unic al Clever Tech, deținând un număr de 475 părți sociale, fiecare cu o valoare nominală de 10 RON și o valoare nominală totală de 4.750 RON, reprezentând 100% capitalul social al societății.
CITEȘTE ȘI FOTO Therme București lansează cea mai mare plajă urbană din Europa, Sands of Therme, o investiție de 5 milioane de euroBESTJOBS a cesionat 162 părți sociale, fiecare cu o valoare nominală de 10 RON și o valoare nominală totală de 1.620 RON, reprezentând 34,11% din capitalul social al Societății. Alexandru Dumitru și Mihai Cosmin Rotaru au cesionat fiecare câte 142 părți sociale, cu o valoare nominală totală de câte 1.420 RON, reprezentând 29,89% din capitalul social al Societății, iar Andrei Pitiș a cesionat 29 părți sociale, fiecare cu o valoare nominală de 10 RON și o valoare nominală totală de 290 RON, reprezentând 6,11% din capitalul social al Societății.
Cesiunea s-a făcut la un preț mai mare decât valoarea nominală, în conformitate cu Contractul de vânzare-cumpărare părți sociale încheiat între părți.
Aplicația Clever Taxi a fost lansată în octombrie 2012 și este disponibilă în prezent în 20 orașe din țară.
CITEȘTE ȘI Concurentul Uber în București, start-up-ul estonian Taxify, reduce tariful din aplicația de taxiAnul trecut, Clever Tech a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 1,65 milioane de lei, cu 147% mai mult față de 2015, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe.
După doi ani de pierdere (2014-2015), compania a reușit anul trecut să revină pe profit, raportând un câștig net de 102.321 de lei, de la un minus de 535.753 în urmă cu an.
Aplicația Clever Taxi a fost lansată în octombrie 2012 și este disponibilă în prezent în 20 orașe din țară.
Aplicația Clever Taxi permite comandarea direct de pe smartphone, în doar câteva secunde, a celui mai apropiat taxi, utilizatorul aplicației având posibilitatea de a alege tariful și compania de taxi preferată.
Odată plasată comanda, utilizatorul poate urmări în timp real pe hartă traseul taxiului până la sosirea sa la destinație.
Aplicația salvează un istoric al comenzilor și permite notarea șoferului la finalul cursei.
Aplicația myTaxi a fost lansată în 2012 și este funcțională în zeci de orașe ale Germaniei.
În urmă cu 5 ani, INTELLIGENT APPS a primit o finanțare de 10 milioane de euro pentru a dezvolta și perfecționa aplicația astfel încât șă fie utilă și companiilor de car-sharing.
O parte din sumă a fost pusă la dispozia Intelligent Apps de producătorul auto Daimler.