Telekom lansează un nou proiect-pilot de tip Smart City, în Constanța

Telekom lansează un nou proiect-pilot de tip Smart City, în Constanța
scris 16 iun 2017

Telekom România a lansat, vineri, în Constanța, un nou proiect-pilot de tip Smart City, după cel din Capitală, inaugurat în aprilie 2016 în Parcul Tineretului, zona Orășelului Copiilor.

Proiectul constă în soluții de parcare inteligentă și de iluminat stradal, având la bază tehnologia LED, un stâlp dotat cu multiple componente, printre care se numără o priză pentru încărcarea autovehiculelor electrice și senzori pentru monitorizarea mediului, dar și internet wi-fi gratuit.

Urmărește-ne și pe Google News

“Proiectele de tip Smart City sunt dovada că sectorul public răspunde cu deschidere nevoii de noi servicii de interes public, care aduc noi beneficii cetățenilor și reduc costurile de operare pentru primărie. Telekom Romania, în calitate de integrator de sistem, acționează ca interfață între nevoile specifice ale administrației locale și ale cetățenilor, pe de o parte, și soluțiile tehnologice care pot fi integrate pentru a le satisface, pe de altă parte. Astfel, împreună, reușim să generăm mai multă valoare adăugată pentru cetățeni”, a declarat Ovidiu Ghiman, director executiv comercial, segment business, Telekom Romania.

Telekom Romania lansează primul său proiect Smart City din România CITEȘTE ȘI Telekom Romania lansează primul său proiect Smart City din România

Soluțiile implementate de Telekom Romania în zona Sălii Sporturilor din Constanța constau în echiparea unei parcări - capacitate 50 de locuri - cu senzori conectați la o platformă care procesează în timp real informațiile privind disponibilitatea locurilor, cinci stâlpi de iluminat care au la bază tehologia LED, un pilon multifuncțional care integrează nouă funcționalități și conectivitate wi-fi gratuită pentru persoanele aflate în zonă.

Aceste soluții se subordonează conceptului de "stradă Inteligentă", care permit găsirea rapidă a unui loc de parcare, iluminat eficient,  siguranță publică, acces la internet, încărcare electrică pentru mașini, calitatea mediului înconjurător, afișarea, în timp real, de informații utile pentru cetățeni etc.

Astfel, șoferii pot vedea locurile de parcare disponibile în timp real prin intermediul aplicațiilor disponibile pentru telefoanele mobile, reducând astfel timpul petrecut în căutarea unui loc de parcare și, implicit, reducerea traficului.

Municipalitatea va putea urmări, de asemenea, în timp real, prin intermediul unei platforme dedicate, gradul de ocupare și, în funcție de statisticile generate, poate decide eficient unde trebuie suplimentate locurile de parcare. La cererea administrației locale, soluția poate integra și componenta de plată a parcării, ceea ce ar ușura modul de taxare și ar duce la creșterea gradului de colectare a plăților.

Soluția de smart lighting, controlabilă de la distanță, eficientizează consumul de energie mulțumită tehnologiei LED, intensitatea luminoasă a becurilor putând fi reglată în funcție de profilul sau cerințele zonei deservite. 

Vești despre insolvența Teamnet: compania a dat afară 143 de angajați și vinde din mobilier CITEȘTE ȘI Vești despre insolvența Teamnet: compania a dat afară 143 de angajați și vinde din mobilier

Pilonul multifuncțional asigură componenta de securitate urbană, dispunând de camere de supraveghere cu un unghi de 360 grade. În plus, este dotat cu senzori de temperatură, de vânt, de presiune și de zgomot, punând la dispoziție, în timp real, informații relevante despre calitatea mediului din oraș.

Pe baza acestora, primăria poate lua decizii privind îmbunătățirea vieții cetățenilor. Astfel, este încurajat transportul ecologic, iar atractivitatea zonei poate crește atât pentru cetățenii orașului, cât și pentru turiștii aflați pe litoral, care adoptă un mod sustenabil de transport propriu.

Soluțiile au la bază conceptul tehnologic IoT (Internet of Things), conform căruia senzorii cu care sunt dotate soluțiile comunică online, prin intermediul unor interfețe inteligente.

Un membru nexecutiv al ASF, obligat să returneze aproape 10.000 de dolari pentru că nu a redus costurile de protocol și deplasări în străinătate CITEȘTE ȘI Un membru nexecutiv al ASF, obligat să returneze aproape 10.000 de dolari pentru că nu a redus costurile de protocol și deplasări în străinătate

Acest concept, care ia amploare și la nivel local, aduce îmbunătățiri semnificative în domenii precum transportul, utilitățile, siguranța publică și monitorizarea mediului, fără a adăuga un număr semnificativ de echipamente la infrastructura deja existentă. În același timp, noile echipamente realizează rapoarte ale gradului de economisire și rapoarte de mentenanță în timp real.

Proiectul a fost implementat împreună cu furnizorul de tehnologie ZTE.

Prin acest tip de proiecte, Telekom Romania propune soluții pentru un oraș digitalizat, care va face viața cetățenilor mai ușoară și mai sigură. În același timp, ajută administrațiile locale să devină mai eficiente.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

viewscnt
Afla mai multe despre
telekom romania
smart city
constanta
proiect pilot