TAROM operează un nou zbor sustenabil începând de duminică, pe relația București - Amsterdam

TAROM operează un nou zbor sustenabil începând de duminică, pe relația București - Amsterdam
scris 7 mai 2022

TAROM va opera un nou zbor sustenabil în data de 8 mai 2022, pe ruta București-Amsterdam, potrivit unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.

Chiar dacă aviația este responsabilă de un procent de numai 2-3% din totalul emisiilor de CO2, este esențial să conștientizăm faptul că fiecare acțiune a noastră este importantă pentru protejarea mediului, spun reprezentanții companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

TAROM derulează în prezent, alături de partenerii săi din cadrul Alianței SkyTeam, un program menit să reducă cât mai mult emisiile de carbon prin adoptarea unor măsuri de protejare a mediului înconjurător, dând astfel curs unei provocări care respectă tema organizării și operării unui zbor sustenabil, în data de 8 mai 2022, pe una dintre cursele regulate pe care le operează, București - Amsterdam.

Astfel, pasagerii cursei RO361 vor fi protagoniștii evenimentului, alături de întreg personalul operațional TAROM implicat în acest proiect.

"Pentru că acest zbor să fie unul sustenabil, vom folosi o serie de proceduri menite să reducă emisiile de carbon, coroborate cu acțiuni complementare ale partenerilor noștri care fac parte din proiect. Sub deviza "Gândim verde că să păstrăm cerul albastru", ne dorim să fiți la curent cu toate eforturile pe care le întreprindem pentru a păstra cu mult mai bine resursele naturale atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare", se mai arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
amsterdam