Statul promite că administrarea Fondului Suveran va fi independentă. Ar putea face chiar și concedieri la companiile de stat

Statul promite că administrarea Fondului Suveran va fi independentă. Ar putea face chiar și concedieri la companiile de stat
scris 31 aug 2017

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi administrat independent în vederea obținerii de profit, în condiții de piață, astfel că va avea libertatea de a lua pe criterii economice deciziile vizând companiile de stat pe care le va avea în portofoliu, printre care Hidroelectrica și Loteria. Statul este nevoit să lase conducerii Fondului o autonomie maximă, astfel încât cheltuielile efectuate de Fond să nu fie incluse de Comisia Europeană în calculul deficitului bugetar. Astfel, cel puțin la nivel teoretic, conducerea Fondului ar putea lua și decizii mai radicale, cum ar fi restructurări masive de personal la companiile de stat pe care le va controla.

Pentru a ține Fondul Suveran în afara bugetului de stat, proiect pe care Profit.ro l-a prezentat în exclusivitate din luna iunie,  cu tot cu datoriile pe care le va acumula, statul trebuie să se abțină de la orice acțiune care ar putea fi considerată de Eurostat, biroul de statistică al UE, ca o imixtiune în funcționarea Fondului.

Urmărește-ne și pe Google News

Restricțiile din partea statului apar în ce privește vânzarea și strategia.  Astfel, FSDI va avea ca acționar unic statul român pe întreaga durată de funcționare. Actul constitutiv, strategia și activitatea FSDI se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar și datoria publică pentru a menține clasificarea FSDI în afara sectorului public, pe toată durata existenței sale, potrivit Ministerului Finanțelor. Fondul va putea vinde, acolo unde primește de la stat pachetul majoritar de acțiuni, doar astfel încât să rămână cel puțin cu 50% plus o acțiune.

Astfel, orice decizie de vânzare, restructurare a societății, extindere, listare la bursă, achiziție,  etc, va reveni managementului Fondului. Totodată, conform strategiei, orice formă de îndatorare pentru proiecte, cum ar fi finanțare bancară sau emisiuni de obligațiuni, va trebui aprobată de acționar, Ministerul Finanțelor.

În acest context, în care statul nu va putea interveni deciziile de business, devine foarte important modul în care este desemnată conducerea Fondului, dar și faptul că actualii reprezentanți ai statului în Consiliile de Administrație ale companiilor vor fi probabil păstrați pînă la încheierea contractelor.

Tudose spune că Fondul Suveran de Investiții va fi adoptat prin Parlament: Este un lucru mult prea important CITEȘTE ȘI Tudose spune că Fondul Suveran de Investiții va fi adoptat prin Parlament: Este un lucru mult prea important

Ministerul Finanțelor va putea schimba Consiliul de Supraveghere în cazul în care consideră că nu a îndeplinit obiectivele stabilite. Totodata, persoanele din conducerea Fondului vor putea fi membri ai partidelor, întrucât afilierea politică „este un drept inalienabil”, potrivit Finanțelor. Evaluarea Consiliului de Supraveghere va avea loc periodic în funcție de indicatori de performanță, în special în ce privește randamentul.

Administrarea FSDI se va realiza în sistem dualist, de către un consiliu de supraveghere și un directorat, de o manieră independentă, conform actului constitutiv, în conformitate cu politica sa investițională, în vederea obținerii de profit, în condiții de piață, prin dobândirea în nume propriu de active și pasive și cu asumarea riscurilor asociate unor astfel de activități comerciale, în limitele strategiei investiționale aprobate de acționar.

Statul, prin Ministerul Finanțelor, va aproba strategia investițională și planul de investiții însă managementul activelor și pasivelor se va face în mod independent de către conducerea FSDI.

Conform statutului FSDI, acesta va trebui să respecte cele mai bune principii de guvernanță (principiile de la Santiago).

Consiliul de supraveghere va fi format din 9 membri desemnați pe baza unor criterii de selecție care vor include cel puțin: expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităților, experiență în administrarea de societăți, integritate profesională, bună reputație, cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate complexității activității Fondului, atât individual cât și la nivel colectiv, după o procedură proprie de selecție transparentă, care va fi aprobată de acționar.

Primii membri ai Consiliului de Supraveghere vor fi numiți prin Hotărâre a guvernului pe o perioadă de 18 luni, având ca mandat numirea Directoratului și organizarea activității FSDI. Ulterior, conform actului constitutiv, mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere se acordă pe o perioadă de 4 ani.

Ministerul Finanțelor va administra Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor va administra Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

Directoratul va fi format din 7 membri numiți de către Consiliul de Supraveghere. Mandatul membrilor Directoratului este acordat pe o perioadă de 4 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul suveran
fondul suveran de dezvoltare și investiții
ministerul finantelor