Spitalul OncoFort a susținut creșterea afacerilor Gral Medical în primul semestru

Spitalul OncoFort a susținut creșterea afacerilor Gral Medical în primul semestru
scris 23 sep 2015

Compania de servicii medicale private Gral Medical a înregistrat în primul semestru afaceri de 53 millioane lei (circa 12 milioane euro), cu 12% peste valoarea din perioada similară a anului trecut, motorul creșterii fiind spitalul OncoFort.

În perioada menționată, spitalul OncoFort a avut o creștere cu peste 30% a veniturilor, pe fondul specializării secției de chirurgie pe intervenții cu grad ridicat de complexitate, extinderii echipei de chirurgi pe specialități complementare (chirurgia toracică, chirurgia sânului și chirurgia reconstructivă) și dublării numărului de pacienți din provincie care au apelat la serviciile de radioterapie.

Urmărește-ne și pe Google News

Creșterea a fost susținută și de centrele din provincie, care au încheiat primul semestru cu un avans al încasărilor de 35%.

“Pe baza rezultatelor obținute în primul semestru și a trendului pozitiv din următoarele luni, suntem optimiști că vom atinge în acest an valorile bugetate”, a declarat Robert  Chițan, directorul de promovare-dezvoltare al Gral Medical.

Pentru anul 2015, compania și-a bugetat o cifră de afaceri de 111 milioane lei și investiții de 5,5 milioane euro. Prima investiție a fost efectuată la începutul anului, când Gral a inaugurat două clinici în Ploiești și București.

În perioada următoare, Gral Medical va deschide o secție nouă de radioterapie, dar și centre noi în țară, în orașele unde există oportunități strategice.

Gral Medical este una dintre cele mai mari companii de servicii medicale private din România, cu o rețea de 14 laboratoare, 11 clinici , un spital privat și o echipă de peste 1.200 de angajați.

Compania este deținută de Robert și Georgeta Șerban.

viewscnt
Afla mai multe despre
gral
afaceri