Sora trăgătorului din atacul care a avut loc în Dayton, Ohio, se află printre cele nouă persoane ucise, a anunțat duminică poliția, transmite BBC.
Megan Betts, în vârstă de 22 de ani, a fost identificată printre persoanele decedate, la o conferință de presă la care au fost anunțate numele acestora, scrie News.ro.
Cel puțin 27 de persoane au fost rănite în atacul armat, al doilea care a avut loc în Statele Unite în ultimele 24 de ore. Cel puțin alte 20 de persoane au fost ucise în atacul din El Paso, Texas, cu câteva ore mai devreme.

Poliția l-a împușcat mortal pe trăgătorul din Dayton, la fața locului, la câteva minute după ce acesta a deschis focul.
Autoritățile au spus că investighează încă motivele posibile.
Connor Betts a deschis focul la ora locală 01:07 (05:07 GMT), în districtul Oregon al centrului orașului. Acesta purta o vestă antiglonț și muniție suplimentară pentru o armă de asalt de calibru 223, cu încărcător de mare capacitate, potrivit poliției.
”Este greu de imaginat că a existat discriminare în atac...s-a întâmplat într-o perioadă foarte scurtă de timp”, a declarat șeful adjunct al poliției, Matt Carper.
Spitalele din apropiere au primit 27 de oameni și au extternat 15 până la ora locală 10:00.
Arhiva Violențelor Armate, care clasifică atacurile ca fiind în masă de la cel puțin patru persoane împușcate sau ucise, a anunțat că în acest an au avut loc 251 de atacuri de acest fel.
Un priveghi urma să aibă loc la ora locală 20:00 în districtul Oregon, unde a avut loc atacul, potrivit primarului din Dayton, Nan Whale.
La câteva ore după ce a fost numit de presă, poliția a confirmat că atacatorul este un tânăr de 24 de ani, Connor Betts, din Bellbrook, Ohio.
Poliția a percheziționat duminică locuința acestuia.
Presa a relatat că sora acestuia, Megan Betts, a fost găsită decedată în mașină, de către iubitul acesteia.
”Nu cunoaștem gândurile trăgătorului”, a spus primarul Whaley.
Agenți FBI asistă poliția în investigație.
Într-o serie de conferințe de presă, primarul Whaley a cerut oamenilor să gândească la persoanele ”care au mers în centrul orașului sâmbătă noaptea și au crezut că vor fi în siguranță”.
Aceasta a spus că districtul Oregon a fost ”unul dintre cele mai sigure locuri din întreaga regiune”.
”Practic, ne aflăm în situația în care în țara noastră acestea (atacurile) au loc la întâmplare”, a spus ea.
Whaley a mai spus că orașul a avut ”un an foarte greu”, făcând o comparație cu o serie de 14 tornade care au afectat Dayton în martie.