VIDEO “Vestele galbene” protestează a 13-a săptămână consecutiv. Un manifestant și-a pierdut o mână încercând să ridice o grenadă

VIDEO “Vestele galbene” protestează a 13-a săptămână consecutiv. Un manifestant și-a pierdut o mână încercând să ridice o grenadă
scris 9 feb 2019

“Vestele galbene” s-au mobilizat, sâmbătă, pentru a 13-a săptămână consecutiv ca să protesteze față de politicile guvernului. La Paris, au avut loc deja confruntări între polițiști și manifestanți, iar un protestatar a fost rănit grav, relatează Le Parisien.

Violențele de la Paris au izbucnit în zona Adunării Naționale, la ora locală 13.00. Le Parisien notează că un manifestant și-a pierdut mâna în timpul violențelor, iar pe rețelele de socializare s-a notat că manifestantul a fost rănit astfel după ce a luat în mână o grenadă.

Urmărește-ne și pe Google News

Zece persoane au fost reținute, informează News.ro.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un membru al forțelor de ordine lovit cu piciorul în figură de un bărbat care nu purta vestă galbenă.

Manifestații au loc și în alte orașe ale Franței, ca în ultimele 12 săptămâni. Sâmbăta trecută, în toată Franța au manifestat 58.600 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
vestele galbene
grenadă
mană