Autoritățile din Shanghai, care se luptă cu epidemia de Covid-19, au ridicat garduri în jurul unor clădiri rezidențiale, stârnind noi nemulțumiri în rândul populației din cauza restricțiilor care a forțat o mare parte din cei 25 de milioane de locuitori ai orașului să stea în case, transmite Reuters.
Între timp, cel mai mare district din Beijing va cere tuturor celor care locuiesc sau lucrează în zonă să facă trei teste pentru Covid-19 săptămâna aceasta și va plasa sub resctricții peste o duzină de clădiri, după ce capitala chineză a raportat 22 de cazuri noi pentru sâmbătă, arată news.ro.
Districtul, Chaoyang, găzduiește 3,45 milioane de oameni.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiereÎn Shanghai, imaginile cu muncitori îmbrăcați în costume albe care sigilau intrările blocurilor de locuințe și închideau străzi întregi cu garduri verzi, de aproximativ doi metri înălțime, au devenit virale pe rețelele de socializare, stârnind întrebări și plângeri din partea locuitorilor.
”Este atât de lipsit de respect față de drepturile oamenilor, să folosești bariere metalice pentru a îi închide ca pe niște animale domestice”, a spus un utilizator pe platforma de socializare Weibo.
Un videoclip îi arăta pe oameni strigând de la balcoane la muncitorii care încercau să monteze garduri. Muncitorii au cedat și le-au luat.
Alte videoclipuri au arătat oameni care încercau să tragă gardurile — Nu este acesta un pericol de incendiu? a întrebat un alt utilizator Weibo.
Multe dintre garduri au fost ridicate în jurul ansamblurilor desemnate ”zone sigilate” - clădiri în care cel puțin o persoană a fost testată pozitiv pentru Covid-19, ceea ce înseamnă că locatarilor le este interzis să iasă din case.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoareNu era clar ce a determinat autoritățile să recurgă la garduri. O notificare datată sâmbătă de la o autoritate locală distribuită online spunea că impun ”carantină dură” în unele zone.
Reuters nu a putut verifica autenticitatea anunțului sau a tuturor imaginilor, dar a văzut duminică un gard verde pe o stradă din centrul Shanghai-ului.
În ultimele zile, Reuters a văzut, de asemenea, polițiști îmbrăcați în costume de protecție, patrulând pe străzile din Shanghai, instalând blocaje rutiere și cerând pietonilor să se întoarcă acasă.
Guvernul de la Shanghai nu a răspuns unei solicitări de comentarii. Shanghai este cel mai populat oraș din China și cel mai important centru economic. Se luptă cu cel mai mare focar de Covid-19 din țară de când coronavirusul a apărut pentru prima dată în Wuhan, la sfârșitul anului 2019, cu o politică care obligă ca toate persoanele pozitive să stea în centrele de carantină.
Carantina, care pentru mulți locuitori durează de peste trei săptămâni, a alimentat frustrarea față de salariile pierdute, separarea familiilor și condițiile de carantină, precum și accesul la îngrijiri medicale și alimente.
Supermarketul Freshippo, susținut de Alibaba Group Holding, a declarat duminică că adaugă curieri pentru a satisface cererea din oraș.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizatCarantina a afectat și economia Chinei, a doua ca mărime din lume, producția din fabrici fiind întreruptă din cauza lanțurilor de aprovizionare tensionate și dificultățile cu care se confruntă oamenii plasați în carantină să se întoarcă la muncă.
Shanghai efectuează zilnic teste Covid-19 în întreg orașul și accelerează transferul cazurilor pozitive către unitățile centrale, pentru a eradica transmiterea virusului în afara zonelor de carantină.
În ultima săptămână, autoritățile au transferat, de asemenea, comunități întregi, inclusiv persoane neinfectate, spunând că trebuie să-și dezinfecteze casele, potrivit rezidenților și postărilor pe rețelele sociale.
Mulți oameni s-au exprimat pe internet despre izolare și și-au exprimat nemulțumirea, folosind eufemisme și alte mijloace pentru a lupta împotriva cenzorilor guvernamentali, care deseori elimină conținutul critic la adresa autorităților.
Videoclipurile ”Do You Hear The People Sing?”, un imn de protest din ”Les Miserables”, au fost repostate pe scară largă, titlul musicalului francez primind sâmbătă peste 90 de milioane de mențiuni pe WeChat, arată datele aplicației de chat.
Shanghai a raportat 39 de decese din cauza Covid-19, pentru 23 aprilie, față de 12 cu o zi mai devreme și, de departe, cele mai multe în timpul epidemiei actuale.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie. Vedem aprecieri ale acțiunilor de zeci de procente doar în ultima lună și jumătateOrașul nu a raportat niciun deces în primele câteva săptămâni, alimentând îndoielile locuitorilor cu privire la cifre. De atunci, a raportat 87 de decese, toate în ultimele șapte zile.
Orașul a înregistrat 19.657 de noi cazuri asimptomatice transmise local, față de 20.634 cu o zi înainte și 1.401 simptomatice, față de 2.736.
Cazurile în afara zonelor de carantină au totalizat 280, de la 218 în ziua precedentă.
Alte orașe care au fost închise au început să reducă restricțiile odată ce cazurile au ajuns la zero.
China a reușit în mare măsură să țină coronavirusul la distanță în urma focarului de la Wuhan, cu o politică ”dinamică zero” care vizează eliminarea lanțurilor de infecție. Această abordare a fost contestată de răspândirea variantei Omicron extrem de infecțioase, dar mai puțin mortală, care a determinat orașele să impună diferite niveluri de restricții privind circulația.
La nivel național, China a raportat sâmbătă 20.285 de noi cazuri asimptomatice de coronavirus, față de 21.423 cu o zi mai devreme, cu 1.580 de cazuri simptomatice, față de 2.988.