VIDEO Ridicarea gunoiului în Sectorul 1. Schimbarea de operator se amână

Operatorul de salubritate din Sectorul 1, compania Romprest, a obținut în instanță suspendarea celei de-a doua hotărâri de Consiliu local prin care a fost notificată de încetarea contractului la 30 iunie,
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Ridicarea gunoiului în Sectorul 1. Schimbarea de operator se amână

Decizia nu este definitivă, dar obligă Consiliul local al Sectorului 1 să nu mai emită o nouă notificare de încetare a contractului Romprest, până la data deciziei pe fond privind anularea celei de a doua hotărâri de Consiliu Local.

Mesajul Primăriei

”Tribunalul București a admis astăzi, în parte, cererea formulată de Compania Romprest Service S.A. și a dispus suspendarea provizorie a efectelor actelor prin care contractul de delegare a serviciului de salubritate urma să înceteze, prin ajungere la termen, la data de 30 iunie 2026.

FOTO ING trimite clienților din România un mesaj personalizat: Strică tu ziua unui fraudator! CITEȘTE ȘI FOTO ING trimite clienților din România un mesaj personalizat: Strică tu ziua unui fraudator!

În consecință, procesul de tranziție către noul operator, programat pentru data de 1 iulie 2026, se amână până la clarificarea, pe cale judecătorească, a situației contractuale.

Primăria Sectorului 1 consideră necesare următoarele precizări:

Hotărârea pronunțată astăzi nu reprezintă o soluție pe fondul cauzei. Instanța nu s-a pronunțat asupra duratei contractului de delegare, ci a dispus exclusiv o măsură cu caracter provizoriu, valabilă până la judecarea acestei chestiuni.

Pentru cetățeni, continuitatea serviciului este pe deplin asigurată. Activitatea de salubrizare a Sectorului 1 se desfășoară fără întrerupere, iar calitatea serviciului public nu este afectată în niciun fel de prezentul litigiu.

FOTO&VIDEO Noul parc din București. Au început plantările de arbori la Faza 3 a Parcului Liniei CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Noul parc din București. Au început plantările de arbori la Faza 3 a Parcului Liniei

Dincolo de aspectele procedurale, miza acestui demers se reflectă direct în costul suportat din bugetul public. În anul 2023, serviciul de salubrizare a costat 645 de lei pentru fiecare locuitor al Sectorului 1, iar în anul 2024, 775 de lei.

Prin contractarea noului operator, Blue Planet, costul ar urma să scadă la aproximativ 440 de lei pentru fiecare locuitor, ceea ce reprezintă o economie estimată la circa 72,5 milioane de lei anual. Sunt resurse publice care pot fi redirecționate către investiții în școli, parcuri și infrastructură, în locul perpetuării unui contract încheiat în anul 2008.

Vom formula recurs, în limitele legii. Până la soluționarea definitivă, serviciul de salubrizare continuă, iar cetățenii Sectorului 1 nu sunt afectați în niciun fel>>, a declarat primarul Sectorului 1, George Tuță.

De miercuri, Blue Planet intră pe traseele din Sectorul 1, a fost transmis anterior oficial.

Noul operator de salubrizare care va începe activitatea de la 1 iulie în Sectorul 1 anunță că pentru colectarea deșeurilor menajere, fracția umedă, va folosi 23 de autogunoiere, cu capacități adaptate traseelor, iar pentru fracția uscată sunt pregătite 14 autospeciale.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, flota pregătită de operatorul Blue Planet include autospeciale pentru colectarea deșeurilor menajere, mașini pentru colectarea deșeurilor reciclabile și utilaje pentru curățenia stradală.

Nouă foști judecători ai ÎCCJ au devenit notari CITEȘTE ȘI Nouă foști judecători ai ÎCCJ au devenit notari

Flota de 23 de autogunoiere pregătite de operatorul Blue Planet cuprinde o autospecială de 18 metri cubi, 20 de autospeciale de 16 metri cubi și două autospeciale de 8 metri cubi.

Pentru deșeurile reciclabile, fracția uscată, sunt pregătite 14 autospeciale: una de 18 metri cubi, nouă de 16 metri cubi și patru de 7 metri cubi. Acestea vor fi folosite pentru colectarea fracțiilor reciclabile, în funcție de trasee și de necesarul din teren.

Componenta de curățenie stradală include utilaje pentru măturat, aspirat, transport, încărcare și intervenții punctuale. În cifre, flota Blue Planet pentru curățenia stradală e formată din 12 măturătoare mecanice, 40 de aspiratoare stradale, 4 autoutilitare hooklift de 7,5 tone, 3 autoutilitare de 3,5 tone, 2 autogunoiere electrice de 7,5 tone, 19 autoutilitare 4×4, 11 încărcătoare frontale, 21 de autobasculante și 3 containere hooklift.

Aceste echipamente vor fi folosite în următoarele 12 luni pentru intervențiile curente, de la colectare și transport, până la curățenie stradală, încărcare și intervenții operative în teren.

Programul de colectare a deșeurilor menajere nu se schimbă, nu se încheie contract nou pentru locuințe, iar colectarea rămâne gratuită în această perioadă. Firmele și instituțiile care nu sunt administrate de Sectorul 1 al Municipiului București trebuie să încheie contract cu Blue Planet pentru următoarele 12 luni.

Tranzacție: Safir, furnizor KFC, cumpără ferme de la Șerban Holding, cu firme în insolvență CITEȘTE ȘI Tranzacție: Safir, furnizor KFC, cumpără ferme de la Șerban Holding, cu firme în insolvență

'Primăria Sectorului 1 va monitoriza zilnic tranziția serviciului de salubrizare către compania Blue Planet și eventualele întârzieri punctuale. De aceea, odată cu schimbarea operatorului, vom deschide mai multe canale de comunicare cu cetățenii pentru rezolvarea rapidă a tuturor situațiilor legate de salubrizarea stradală și colectarea deșeurilor menajere', se menționează în comunicat.

Primăria Sectorului 1 precizează că cetățenii pot transmite sesizări, dar acestea trebuie transmite complet.

'O sesizare utilă este o sesizare care poate fi verificată. Nu este suficientă doar fotografia. Echipele au nevoie de adresă exactă, tipul problemei, data și ora la care a fost observată situația. De la 1 iulie, canale oficiale ale Primăriei Sectorului 1 pentru sesizări și informații legate de salubrizare sunt următoarele: online: curatenie.sectorunu.ro; dispecerat salubrizare: 021.9319; e-mail: salubritate@primarias1.ro', informează primăria. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2430 +0.0040+0.08 %
1 USD4.5997 +0.0085+0.19 %
1 GBP6.0771 +0.0040+0.07 %
1 CHF5.6853 +0.0015+0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite