O furtună neobișnuit de puternică face ravagii în munții Alpi.
Cantități mari de precipitații, care la altitudini s-au transformat în ninsori puternice, afectează regiuni din Elveția, Franța și Italia, arată BiziDay.

Mai multe școli și drumuri au fost închise, iar locuitorii din zonele afectate au fost sfătuiți să rămână în case.
Deși zăpada nu este ceva rar pentru Alpi în aprilie, cantitatea mare, care a depășit un metru înălțime, a dus la întreruperi de curent electric, care au afectat mii de case, în weekendul cu vacanța de Paști.
Multe drumuri și trecători au fost închise în toate cele trei țări, din cauza copacilor căzuți sau a riscurilor de avalanșă, iar unele școli au fost închise încă de joi. Zeci de camioane care nu au putut folosi tunelurile transfrontaliere au fost oprite pe marginea autostrăzii A43, care leagă Franța și Italia.

În unele regiuni din Alpii Francezi riscul de avalanșă este la cel mai înalt nivel, de 5/5. În stațiunea Val Thorens, o femeie a fost găsită în stop cardiac după ce a fost îngropată de o avalanșă. Mai multe pârtii de schi din regiune au rămas închise.
În Elveția vecină, mai multe drumuri au fost închise traficului, iar turiștii care se îndreptau către stațiunile de schi au fost întorși din drum. Autoritățile au avertizat cu privire la riscul de avalanșă și căderea copacilor în stațiunea Valais, precum și despre perturbarea majoră a transportului public.
În Italia, serviciul meteorologic al forțelor aeriene a raportat ploi intense și abundente, care la altitudini de peste 1.800 de metri s-au transformat în zăpadă. Potrivit pompierilor, un bătrân a fost găsit decedat în locuința sa din regiunea italiană Piemont. În orașul Valdagno, o mașină luată de inundații a ucis două persoane, tată și fiu.

Viiturile au determinat evacuări în Valea Aostei, cu 6.400 de persoane fără electricitate. Unele parcuri din nordul orașului Milano au fost închise din cauza vântului puternic și a preocupărilor legate de inundații. Locuitorii din nord-vestul orașului Torino au fost rugați să stea acasă.
VIDEO About Nature