VIDEO & FOTO Polițiștii au găsit pe litoral 131 kilograme de droguri

VIDEO & FOTO Polițiștii au găsit pe litoral 131 kilograme de droguri
scris 7 apr 2019

Polițiștii au depistat și ridicat, pe litoralul din județul Constanța, cantitatea de 131 de kilograme de droguri. Pe litoralul Mării Negre se desfășoară în continuare operațiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conține droguri.

Activitățile au loc în cadrul unui dosar de trafic de droguri și sunt derulate de polițiști, polițiști de frontieră și jandarmi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.

Urmărește-ne și pe Google News

Polițiștii constănțeni avertizează turiștii și localnicii să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă deoarece acestea pot conține droguri cu o concentrație de peste 90 la sută și dacă găsesc astfel de colete să sune la 112. 

Mai multe zone limitrofe ale capitalei, printre care Voluntari și cartierul Colentina, rămân fără curent întreaga zi de duminică CITEȘTE ȘI Mai multe zone limitrofe ale capitalei, printre care Voluntari și cartierul Colentina, rămân fără curent întreaga zi de duminică

“Avertizăm cetățenii din zona litoralului românesc să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, să anunțe cel mai apropiat polițist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete. Acestea pot conține droguri cu o concentrație foarte mare (peste 90%), ce pot pune în pericol viața!”, a anunțat IPJ Constanța.

Peste 300 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne au căutat sâmbătă, pachetele cu droguri de pe litoral, iar verificările se desfășoară pe 90 de kilometri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române, Georgian Drăgan, a declarat că au fost găsite pachete cu droguri inclusiv pe mare.

“Au fost găsite droguri inclusiv pe mare. Tocmai de aceea această operațiune a beneficiat de sprijinul a două elicoptere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar și a 14 ambarcațiuni din cadrul Poliției de Frontieră. S-au folosit, bineînțeles, și scafandri în aceste căutări de astăzi. Operațiunea este în derulare și sperăm să găsim toate coletele care conțin droguri pentru a înlătura orice potențial pericol la adresa cetățenilor din Constanța”, a precizat purtătorul de cuvânt al IGPR.

În Portugalia, șeful statului propune o lege ”anti-nepotism”, pentru a evita angajările pe bază de rudenie la stat CITEȘTE ȘI În Portugalia, șeful statului propune o lege ”anti-nepotism”, pentru a evita angajările pe bază de rudenie la stat

El a mai spus că au fost persoane care au sunat la 112 și au semnalat prezența acestora pachete pe litoral, iar din informațiile pe care le deține nu au fost persoane care au găsit droguri și nu le-au declarat autorităților.

“Au fost și persoane care au semnalat faptul că au găsit anumite colete și le mulțumim pe această cale că au ales să alerteze de îndată autoritățile. Din datele pe care le dețin în prezent nu există nicio persoană care să fi găsit droguri și să nu fi declarat la 112. Toate aceste activități se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Toate activitățile sunt coordonate de DIICOT. Bineînțeles, procurori din cadrul DIICOT se află în Constanța și coordonează toate aceste activități”, a afirmat Georgian Drăgan.

Drăgan a precizat că după captura de la Sfântu Gheorghe, când au fost găsite 800 de kilograme de droguri, ulterior autoritățile au mai descoperit alte 200 de kilograme.

VIDEO & FOTO Polițiștii au găsit pe litoral 131 kilograme de droguri

Procurorii DIICOT Tulcea au fost sesizați că în zona unei localități din județ, dintr-o dubiță a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină.

În urma analizelor s-a stabilit că puritatea cocainei era de 90%.

FOTO Uimire în Marea Britanie: Noile pașapoarte nu mai conțin, deja, mențiunea \'\'Uniunea Europeană\'\' CITEȘTE ȘI FOTO Uimire în Marea Britanie: Noile pașapoarte nu mai conțin, deja, mențiunea ''Uniunea Europeană''

"În seara zilei de miercuri, 20 martie, în județul Tulcea, dintr-o dubă înmatriculată în România a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină. Analiza fizico-chimică realizată într-un laborator din Constanța a arătat că puritatea narcoticului era de 90 la sută", a declarat procurorul șef al DIICOT, Felix Bănilă, în cadrul unei declarații comune a DIICOT și ofițerilor de la Combaterea criminalității organizate.

Ca urmare, au început cercetări, iar pe o plajă de la malul Mării Negre, în zona localității Sfântu Gheorghe, a fost găsită o barcă răsturnată și pachete suspecte, similare cu cel găsit mai devreme cu două zile.

"În urma investigațiilor privind traseul mărfii, anchetatori români au găsit vineri dimineață, pe malul Mării Negre, în zona locaității Sfântu Gheorghe, o barcă răsturnată, iar pe mal și în ambarcațiune au descoperit pachete învelite în baloane de cauciuc, având același logo, conținut și mod de ambalare cu pachetul pierdut din dubă cu două zile înainte", a spus el.

Cantitatea totală este de 1.040 de kilograme brut de cocaină, cu valoare de piață de până la 300 de milioane de euro.

"Ambarcațiunea înmatriculată în România prezenta un orificiu de formă dreptunghiulară în zona chilei și se afla într-o zonă de plajă situată la circa doi kilometri nord de gura de vărsare a brațului Sfântu Gjueorghe, la circa patru kilometri de țărm", a spus Felix Bănilă.

Șeful DIICOT a precizat că răsturnarea ambarcațiunii "a fost un lucru accidental", dar depistarea cantității de cocaină "a fost rodul unei ample investigații pornind din seara zilei de miercuri, 20 martie 2019, și care s-a finalizat cu descoperirea de pe malul Mării Negre".

Cantitatea urma să fie triplată prin combinarea cu alte substanțe.

Firea pregătește operațiunea \ CITEȘTE ȘI Firea pregătește operațiunea "Prezentați Bucureștiul". 15.000 de ghiduri care să prezinte monumente, biserici, mall-uri și cafenele, dar cu un avertisment: Foto "curate", fără fire electrice și coșuri de gunoi

Reprezentanții anchetatorilor au arătat că, din cercetările făcute până în prezent, s-a stabilit că drogurile proveneau din America de Sud, au fost transportate în România pe cale maritimă, aceasta fiind cea mai mare captură de droguri din ultimii ani. Anterior, pe teritoriul României au mai fost două astfel de capturi, una de peste două tone de cocaină în anul 2016 și alta de aproximativ o tonă de cocaină capturată la Constanța în anul 2009. 

viewscnt
Afla mai multe despre
droguri
politie
litoral
diicot
populatie
pachete