VIDEO Explozie urmată de incendiu pe șantierul Autostrăzii Moldova. A luat foc o magistrală de gaz. Patru muncitori au murit și alți cinci au fost răniți

VIDEO Explozie urmată de incendiu pe șantierul Autostrăzii Moldova. A luat foc o magistrală de gaz. Patru muncitori au murit și alți cinci au fost răniți
scris 21 sep 2023

Autoritățile din Vrancea au activat, în noaptea de miercuri spre joi, Planul Roșu de Intervenție, după ce un incendiu a cuprins o magistrală de gaz, pe șantierul Autostrăzii Moldova. Patru muncitori ai firmei care lucrează la construcția autostrăzii au murit, iat alți cinci au fost răniți.

DSU a transmis informații despre victime. Cinci victime au fost transportate prin diferite forțe la CPU Adjud, cu arsuri pe suprafața corporală și 4 persoane carbonizate găsite de forțele de intervenție la fața locului și declarate decedate, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Prioritate la case de marcat și ghișee, precum și parcări rezervate pentru gravide și părinți cu copii mici CITEȘTE ȘI DECIZIE Prioritate la case de marcat și ghișee, precum și parcări rezervate pentru gravide și părinți cu copii mici

”Odată cu activarea Planului Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la fața locului au fost angrenate următoarele forțe de intervenție: 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Vrancea,1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de stingere de la SVSU Mărășești și 5 ambulanțe SAJ. De asemenea, au intervenit 2 elicoptere SMURD (București și Galați) care asigură transportul a două dintre victime de pe Aeroportul Bacău la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București, respectiv Spitalul Clinic de Urgență București”, a transmis DSU.

Potrivit sursei citate, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ de 500 de metri în jurul zonei afectate, iar echipele de intervenție au lucrat la localizarea incendiului.

”De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-alert. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 3:30, iar echipajele de intervenție rămân active pentru investigarea completă a cauzelor și gestionarea consecințelor acestui incident”, a mai transmis DSU.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat. 

Sursa video: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
explozie
autostrada moldovei
gaze