Puțin peste 41% din populația totală a României, de 19,3 milioane locuitori, este vaccinată împotriva COVID-19, la mai bine de un an de la începerea campaniei de vaccinare, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.
Acoperire vaccinală în România:
Urmărește-ne și pe Google News
- 41,3% populație generală
- 47 % populație eligibilă (cu vârsta de peste 12 ani)
- 49,5 % populație adultă (cu vârsta de peste 18 ani)
Cea mai mare rată de vaccinare - de peste 52% - este în rândul persoanelor cu vârsta între 40 și 70 de ani, scrie Hotnews.ro.
În rândul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani, cel mai vulnerabile în fața bolii, rata de vaccinare este de 26%, adică insuficientă, a spus Valeriu Gheorghiță.
Campania de vaccinare în România a început în 27 decembrie 2020.