45 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București, care au fraudat mai multe examene, au fost exmatriculați, a anunțat rectorul Universității din București.
Exmatricularea celor 45 de studenți de la Drept este decizia finală a rectorului de la Universitatea din București. “În calitate de rector al Universității din București, validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate” de Consiliul Facultății de Drept, a anunțat Marian Preda, potrivit edupedu.ro

“Dovezile arată că studenții în cauză au încălcat în mod evident și repetat regulamentele universității. Avem și mărturii ale studenților care au recunoscut că au fraudat examenele”, a declarat rectorul Universității din București.

Studenții au comunicat pe whatsapp metode de copiere pentru fraudarea examenelor online.