Președintele francez, Emmanuel Macron, anunță un act de terorism islamist, după un atac cu cuțitul în orașul Mulhouse, estul țării.
Acesta s-a soldat cu un mort și cel puțin trei răniți, conform AFP.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Șeful statului francez a indicat că ministrul de Interne, Bruno Retaileau, se va deplasa la fața locului. 'Vreau să prezint determinarea guvernului și a mea de a continua munca noastră de opt ani pentru a face totul pentru a eradica terorismul pe teritoriul nostru', a adăugat el, arată Agerpres.
Parchetul antiterorist francez a anunțat că a început ancheta cu privire la acest atac, efectuat cu o armă albă. Atacatorul a rănit grav polițiști municipali și a strigat 'Allah Akbar', înainte de a fi arestat.

Potrivit parchetului din Mulhouse, agresorul a atacat victimele cu un cuțit, inclusiv un portughez de 69 de ani, care a murit.
Ancheta condusă acum de Parchetul național antiterorism este deschisă pentru asasinat în legătură cu o grupare teroristă și tentativă de asasinare a unor persoane care dețin autoritate publică.