Valeriu Gheorghiță: Aproximativ 800.000 de copii și adolescenți, eligibili pentru vaccinare anti-COVID

Valeriu Gheorghiță: Aproximativ 800.000 de copii și adolescenți, eligibili pentru vaccinare anti-COVID
scris 15 mai 2021

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, afirmă că aproximativ 800.000 de copii ar fi eligibili pentru a primi serul anti-COVID după ce acesta va primi autorizația de fi administrat categoriei de vârstă 12-15 ani. Acesta subliniază că România are și doze, și capacitatea logistică de a vaccina pe cei din această categorie, în măsura în care părinții își vor da acordul.

„Depinde foarte mult de momentul la care se acordă acea autorizare de punere pe piață. Sigur, avem o rețea suficient de variată, în momentul de față, de centre de vacinare, încât să permitem accesul și vaccinarea tuturor celor care își doresc să se vaccineze din acea grupă de vârstă. Mai mult sau mai puțin, vorbim de circa 800.000 de copii care sunt în această grupă de vârstă 12-15 ani, avem suficiente doze, deci se poate asigura fără probleme vaccinarea lor în măsura în care părinții înțeleg importanța vaccinării”, a declarat Valeriu Gheorghiță sâmbătă, la Castelul Bran, unde participă, alături de o echipă mobilă, la imunizarea turiștilor, scrie News.ro.

Întrebat dacă se așteaptă la o nouă creștere semnificativă a îmbolnăvirilor în toamnă, Gheorghiță a răspuns că depinde de atitudinea tuturor cu privire la vaccinare.

Urmărește-ne și pe Google News
Abia scoasă la exterior, masca va fi din nou obligatorie în unele zone din București precum parcurile CITEȘTE ȘI Abia scoasă la exterior, masca va fi din nou obligatorie în unele zone din București precum parcurile

„Cu siguranță, în sezonul rece se creează toate condițiile prielnice pentru a crește riscul de infecție în general, al virozelor respiratorii. De ce? Pentru că afară este vremea rece, oamenii stau mai mult în spații închise, interacționează mai mult, aerisesc mai puțin încăperile. Dar dacă vom fi pregătiți cu vaccinarea antigripală, cu un număr mai mare de persoane care se vor vaccina până la acel moment, cred că riscul de a avea un val patru care să fie semnificativ este foarte redus. Deci depinde de noi, de toți, ce se va întâmpla în lunile următoare ca evoluție a pandemiei”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiță.

În ceea ce privește riscul de creștere a ratei de infectare ca urmare a revenirii copiilor în bănci în multe dintre localități, medicul a subliniat că în școli se respectă regulile „mult mai bine” decât în alte medii.

„Cred că școala nu reprezintă neapărat un mediu în care ne infectăm. Sigur că ceea ce se întâmplă în comunitate se reflectă direct asupra activităților din învățământ, însă, ușor-ușor, lucrurile cred că vor intra pe o linie de normalitate. Până la urmă, spiritul nostru civic, solidaritatea, responsabilitatea și grija unuia față de celălalt încep să se vadă și în felul acesta cred că și activitatea, și sistemul de învățământ, va intra pe o linie de normalitate, așa cum e si firesc să fie”, consideră medicul.

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccinare
vaccin
covid 19
vaccinare copii
vaccinare adolescenti