UPC și-a anunțat abonații că le crește valoarea facturii din martie și că pot denunța unilateral contractul. Precizările UPC

UPC și-a anunțat abonații că le crește valoarea facturii din martie și că pot denunța unilateral contractul. Precizările UPC
scris 30 ian 2017

Operatorul prin cablu TV UPC Romania și-a anunțat abonații că valoarea facturii va fi majorată din luna martie cu 2,23 lei/lună (TVA inclusă), această majorare reflectând o parte din creșterea costurilor de furnizare a serviciilor. Abonații sunt informați că, dacă nu sunt de acord, pot denunța unilateral contractul în termen de 30 de zile, fără plata vreunor penalități sau despăgubiri.

Anunțul este precedat de informarea că, tot din martie, vor fi disponibile serviciile Play Familia și Connect 300, conținutul grilei de canale TV se va modifica, viteza de internet va crește la 300 Mbps, iar beneficiile serviciului de telefonie vor rămâne neschimbate.

Urmărește-ne și pe Google News

Opțiunea de anulare unilaterală a contractului este varianta oferită abonaților dacă nu doresc noile servicii însoțite de creșterea tarifului. Unii dintre abonații care au primit notificarea nu au cerut noi servicii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Contactați de Profit.ro, operatorii UPC au confirmat că majorarea va fi aplicată tuturor abonaților companiei.

''Te informăm că, începând din luna martie 2017, valoarea facturii UPC va fi majorată cu 2,23 lei/lună (TVA inclus), această majorare reflectând o parte din creșterea costurilor de furnizare a serviciilor. Ȋn conformitate cu prevederile articolului 51 alineatul (7) din Ordonanța de Urgență 111/ 2011 privind comunicațiile electronice, în cazul în care nu ești de acord cu aceste modificări, ai dreptul de a denunța unilateral contractul, în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei notificări, fără plata niciunor penalități sau despăgubiri. Ȋn acest sens trebuie să te prezinți personal în orice magazin UPC pentru a depune cererea'', este notificarea primită de către abonați.

UPDATE  Pe de altă parte, UPC a transmis următorul mesaj, nuanțat față de informațiile aflate la dispoziția operatorilor lor: ''UPC România își propune, în permanentă, să le ofere clienților servicii de internet, televiziune și telefonie la cele mai înalte standarde, astfel încât aceștia să se bucure de cea mai bună experiență de divertisment și cea mai bună experiență de conectivitate, oriunde ar fi. De aceea, la sfârșitul anului trecut, am lansat un nou portofoliu de produse, reconfigurând pachetele noastre de servicii într-un concept simplificat și consolidat care aduce clienților UPC o serie de beneficii prin îmbogățirea grilei de canale și creșterea vitezei de internet.

Astfel, prin acest demers, punem la dispoziția clienților noștri cele mai noi servicii UPC și extindem beneficiile către aceștia, venind în întâmpinarea solicitărilor primite de la abonații noștri: simplificăm portofoliul de produse și oferim un plus de beneficii clienților. Unui segment de clienți, alături de trecerea la noul portofoliu de produse, li se va majora prețul facturii lunare, această reflectând o parte din creșterea costurilor de furnizare a serviciilor. Majorarea de preț se aplică doar clienților care au fost informați individual de acest aspect. Toți clienții cărora li se modifică contractul de furnizare de servicii au fost notificați, în prealabil, în mod transparent și individual, prin mijloacele cerute de lege. Toți clienții cu creșteri de tarif au fost informați și asupra dreptului lor de a înceta contractul fără plata de penalități sau despăgubiri.

Întregul demers vine în întâmpinarea nevoilor clienților noștri, oferindu-le posibilitatea de a se bucură de cele mai noi servicii UPC''.

Ce trebuie să știi atunci când vrei să închei un abonament de cablu TV CITEȘTE ȘI Ce trebuie să știi atunci când vrei să închei un abonament de cablu TV

UPC România este una dintre cele mai mari companii de telecomunicații prin cablu de pe piața locală, cu venituri de 142,4 milioane de euro în 2015, în creștere cu 9% față de anul precedent.

La finele anului 2015, conform celor mai recente date de la Ministerul Finanțelor, compania avea capitaluri proprii negative în sumă de 834,24 milioane de lei (+ 31,5 față de 2014) și datorii totale de 1,8 miliarde de lei, comparativ cu 1,48 miliarde de lei în urmă cu un an.

În intervalul 2006 – 2015, societatea a raportat pierderi însumate de 3,1 miliarde de lei. Afacerile operatorului telecom au crescut însă de la 236,2 milioane de lei în 2006 la 536,1 milioane de lei în 2015.

Operatorul român este afiliat la UPC Broadband, divizia europeană a Liberty Global (Statele Unite ale Americii), una dintre cele mai mari companii de comunicații prin cablu din lume.

În București apare un nou brand de cinematograf. Primul spațiu va fi amenajat în mall-ul Liberty Center CITEȘTE ȘI În București apare un nou brand de cinematograf. Primul spațiu va fi amenajat în mall-ul Liberty Center

Acționarii săi sunt UPC CEE Holding - 99,8835% și UPC Poland Holding - 0,1165%.

Principalii concurenți ai UPC România sunt RCS&RDS și Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom).

Compania furnizează servicii de televiziune (digitală, prin satelit și analogică), internet în bandă largă și telefonie în aproximativ 300 de localități.

UPC România avea 1,26 milioane de clienți la finele primelor 9 luni ale anului 2016, cu 4,4% mai mulți față de septembrie 2015, reiese din datele UPC Holding BV Olanda, parte a grupului american Liberty Global.

Veniturile au urcat cu 8,4%, la 127,5 milioane de dolari, de la 117,6 milioane de dolari în septembrie 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
upc
factura
cablu
tv
cinema
filme