Într-o postare pe Telegram, serviciul de presă al tribunalului a spus că bărbatul a colectat și transmis Ucrainei informații despre apărarea aeriană din orașul de coastă Soci.
Anunțul instanței ruse vine după ce, în aprilie anul trecut, însă, un cetățean român de 23 de ani a fost arestat de FSB, care l-a acuzat că a transmis serviciilor ucrainene informații cu privire la amplasarea unor instalații de apărare aeriană situate în orașul Soci din regiunea Krasnodar, scrie Hotnews.ro.
Ce spunea în urmă cu aproape un an FSB: „Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse din Soci, regiunea Krasnodar, a reținut un cetățean român, născut în 2002, care a fost implicat în activități de informații în favoarea serviciilor speciale ale Ucrainei. S-a stabilit că, în vara anului 2024, la indicațiile serviciilor de informații ucrainene, acesta a cules și transmis informații cu privire la amplasarea unor instalații de apărare aeriană situate în orașul Soci.
În schimb, serviciile speciale ale Ucrainei i-au promis cetățeanului român, la solicitarea acestuia, că îl va ajuta să părăsească în siguranță Rusia și să se alăture formațiunii de voluntari a AFU pentru a participa la ostilitățile împotriva țării noastre”.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat atunci că românul la care a făcut referire FSB este, de fapt, un cetățean despre care autoritățile ruse mai vorbiseră deja în luna decembrie 2024, demersul Moscovei fiind unul propagandistic.
Rusia anunță frecvent arestări pentru spionaj în contextul conflictului cu Ucraina, pedepsele putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, în conformitate cu legislația sa.
















