UiPath, compania de Robotic Process Automation (RPA) enterprise software, a anunțat lansarea oficială a UiPath Foundation cu misiunea de a susține viitorul copiilor și al comunităților lor, oferindu-le celor din zonele defavorizate suport material și acces la educația tehnologică.
UiPath Foundation își propune să ofere oportunități egale prin soluții educaționale dezvoltate în parteneriate cu ONG-uri, oferind copiilor instrumente pentru a-și atinge întregul potențial. Începând cu copii din România și India, fundația își va mări treptat acoperirea geografică pentru a oferi sprijin comunităților vulnerabile din întreaga lume.
Până la sfârșitul acestui an, familii defavorizate din București și județele Cluj, Galați și Vaslui vor primi pachete complete de sprijin, menite să faciliteze accesul copiilor la educație. Acestea vor include burse de studii, materiale educaționale, servicii medicale, îmbrăcăminte și alimente.
Până în 2025, prin programele sale, UiPath Foundation își propune să influențeze pozitiv viața a 500.000 de copii din întreaga lume.
Ghidată de un angajament puternic față de valori precum modestia, egalitatea de respect, curiozitatea intelectuală și responsabilitatea față de societate, programele de bază ale UiPath Foundation sunt construite pe patru piloni principali:
● Programul Future Acceleration - care presupune identificarea copiilor și a adolescenților din comunitățile care se confruntă cu sărăcia și excluziunea în România și India (cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani); activând potențialul lor printr-un sistem de sprijin complet și pe termen lung, care să abordeze problema provocată de sărăcia în rândul copiilor;
● Early Education Forward - centrat pe crearea de rețele de sprijin în beneficiul copiilor expuși riscului de a se confrunta cu un decalaj educațional semnificativ din cauza lipsei accesului la educație de înaltă calitate la o vârstă fragedă;
● Sporirea potențialului profesorilor - dezvoltarea capacității educatorilor de a crea o experiență educațională care să descopere potențialul copiilor și adolescenților care se luptă cu sărăcia;
● Generarea unui impact pe termen lung - crearea unei platforme de colaborare cu impact global major care să permită accesul partenerilor UiPath și altor organizații non-guvernamentale care doresc să se angajeze în misiunea globală a fundației cu scopul de a sprijini copiii și tinerii cu potențial.
În România, UiPath Foundation beneficiază de sprijinul următorilor parteneri strategici: Asociația “Teach for Romania”, Policy Center for Roma and Minorities, Asociația “Bună ziua, copii din România!”, Fundația “Inimă de Copil” și Asociația OvidiuRo.
UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală, nonprofit, apolitică și fără orientare religioasă, care urmărește să susțină copiii defavorizați să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost fondată de UiPath și acționează ca o organizație independentă.
UiPath, start-up desprins în 2015 dintr-o companie românească specializată în furnizarea de soluții software pentru outsourcing, dezvoltă și vinde tehnologie RPA (Robotic Process Automation), roboții software proprii fiind programați să preia munca de tipul copy-paste a angajaților, eliberându-i de sarcinile tranzacțional repetitive care îi solicită inutil.