Spania, aproape de a înregistra un nou număr record de turiști străini

Spania, aproape de a înregistra un nou număr record de turiști străini
scris 3 ian 2019

Spania este pe cale de a înregistra un număr record de turiști străini, după ce în primele 11 luni din 2018 numărul acestora s-a ridicat la 78,4 milioane turiști, în timp ce cheltuielile au fost "notabil superioare", relatează agenția EFE.

Cheltuielile totale ale turiștilor străini s-au majorat, în primele 11 luni ale anului trecut, cu 2,8 % comparativ cu aceeași perioadă din 2017, până la 84,811 miliarde de euro, conform unui sondaj publicat joi de Institutul Național de Statistică (INE), arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Principalele țări de origine ale turiștilor au fost Marea Britanie, cu peste 17,6 milioane turiști, în pofida unei scăderi de 2%, Germania, cu circa 10,9 milioane (minus 4,7%) și Franța, cu circa 10,8 milioane (plus 0,7%), conform statisticilor privind mișcările turistice la frontiere, elaborate de INE.

FOTO+DOCUMENT Masina a lui Ceausescu vanduta de ANAF la licitatie. Fiscul vrea 30.000 de euro pe un ARO din anii \'70 CITEȘTE ȘI FOTO+DOCUMENT Masina a lui Ceausescu vanduta de ANAF la licitatie. Fiscul vrea 30.000 de euro pe un ARO din anii '70

Catalunia (nord-est) a fost regiunea unde au sosit cei mai mulți turiști străini, respectiv 18,1 milioane (minus 0,8%), urmată de arhipelagul mediteranean Baleare, cu circa 13,7 milioane turiști străini (minus 0,1%), și insulele Canare, în Atlantic, cu 12,5 milioane turiști străini (minus 3,6 %).

viewscnt
Afla mai multe despre
spania
turisti
record