SONDAJ: Doi din trei profesori afirmă că școlile au nevoie de investiții în laboratoarele de informatică, 34% vor mai mulți bani pentru grupurile sanitare

SONDAJ: Doi din trei profesori afirmă că școlile au nevoie de investiții în laboratoarele de informatică, 34% vor mai mulți bani pentru grupurile sanitare
scris 4 sep 2022

O radiografie a învățământului din mediul rural românesc și din comunitățile vulnerabile, la început de an școlar, realizat de World Vision România, arată că 65% dintre cadrele didactice consultate au atras atenția asupra nevoii de investiții în laboratoarele de informatică și pentru alte discipline. Totodată, unul din trei profesori afirmă că sunt necesare investiții pentru amenajarea sau reabilitarea grupurilor-sanitare.

Elevii, părinții și profesorii consultați de Fundația World Vision România au identificat unele problemele urgente, care împiedică buna desfășurare a procesului educațional, una dintre acestea fiind nevoia de investiții în infrastructura școlilor.

”65% dintre cadrele didactice consultate de fundație spun că este nevoie de mai multe investiții pentru laboratoarele de informatică și de alte discipline. Aproape unul din doi profesori crede că este nevoie de mai mulți bani pentru spațiile dedicate activităților sportive. 44% vor investiții pentru renovarea clădirilor, 41% pentru spațiile de joacă și biblioteci, 34% pentru grupuri sanitare (toalete) și 30% pentru accesibilizarea drumurilor către școală, inclusiv achiziționarea de autobuze. Totodată, 87% dintre cadrele didactice își doresc să se implementeze un program de masă caldă cu ore remediale în toate școlile vulnerabile, motivând că un astfel de pachet de servicii ajută la prevenirea și combaterea abandonului școlar”, transmite World Vision România, duminică, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Pasajul Unirii, redeschis după o investiție de 12 milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Pasajul Unirii, redeschis după o investiție de 12 milioane de euro

Factorii care îi demotivează pe profesori sunt lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, mai mult de unul din trei profesori spun că au prea multe obligații birocratice în afara orelor, doi din trei cred că programa școlară este încărcată sau nu este adaptată nevoilor actuale ale copiilor, iar unul din doi este descurajat de neimplicarea părinților în educația copiilor sau de alte probleme ale familiei, ca nivelul de sărăcie sau lipsa de educație a părinților.

În urma raportului, World Vision România a constatat că una din zece familii nu are nici măcar un singur dispozitiv pentru învățarea online. Totodată, unul din trei părinți spune că școlile n-au suficiente calculatoare și table interactive și una din 10 familii nu are nici măcar un dispozitiv în gospodărie pentru învățământul online.

Totodată, din cauza sărăciei, 35% dintre adolescenți n-au niciodată sau au doar uneori suficiente rechizite și cărți pentru școală. Astfel, aproape din unu din zece părinți își retrage cel puțin un copil de la școală temporar sau definitiv, ca să facă față cheltuielilor.

Potrivit raportului, aproape jumătate dintre părinții care au copii în clasele V-VIII spun că le este greu să-i ajute cu lecțiile la Matematică. Unuia din cinci părinți îi este greu să ofere sprijin copilului său și la Limba Română.

Primarul Timișoarei: Companiile de apă și de transport vor avea probleme mari și prețurile vor crește din cauza crizei din energie CITEȘTE ȘI Primarul Timișoarei: Companiile de apă și de transport vor avea probleme mari și prețurile vor crește din cauza crizei din energie

”Susținerea copiilor la școală, după ce termină opt clase, devine o povară și mai greu de dus pentru părinți. La liceu sunt cheltuieli mult mai mari din cauza nevoii de cazare și/sau navetă. Din acest motiv, dar și din cauza neîncrederii părinților că școala poate schimba viitorul copiilor în bine și pentru că de multe ori nu-i văd pe cei mici interesați de școală, cel puțin 2 din 10 părinți nu-și mai susțin copiii să continue studiile la liceu“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Potrivit raportului World Vision România, elevii au unele așteptări în noul an școlar: digitalizarea (61%), masa caldă la școală pentru toți elevii (56%), educația remedială (53%), burse mai mari 40 (%), investiții în infrastructura școlilor (26%).

În ceea ce privește violența, doi din zece copii spun că violența este prezentă în școala lor mult sau foarte mult, mai arată datele World Vision România. Această realitate este confirmată și de părinții lor, 30% afirmând că există violență în școli. Pe de altă parte, doar 2% dintre elevi ar vorbi cu profesorii despre abuzurile prin care trec.

”Zeci de mii de elevi, în special cei din comunitățile marginale, se îndepărtează de școală din mai multe motive: n-au profesori suficient de motivați și de pregătiți, nu sunt sprijiniți de părinți atunci când poate au cea mai mare nevoie, nu au infrastructura necesară (fie că vorbim de un drum asfaltat până la școală sau de un laptop) și nici nu se simt în siguranță. Este important ca noua legislație în educație, cât și autoritățile care o vor pune în aplicare să se uite onest la aceste realități dure ale învățământului din România și să ia deciziile cele mai bune pentru acești copii“, a mai declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

viewscnt
Afla mai multe despre
scoala
investitii
laboratoare