Senatorii taie din salariul muncitorilor și cel al șefilor Gărzii Forestiere, ridicate de Guvern până la 2.500-10.000 de lei

Senatorii taie din salariul muncitorilor și cel al șefilor Gărzii Forestiere, ridicate de Guvern până la 2.500-10.000 de lei
scris 20 oct 2015

Senatul a aprobat, marți, înființarea Gărzilor Forestiere, prin suplimentarea cu peste 200 de posturi a actualei scheme de personal a comisariatelor de regim silvic și cinegetic, dar a respins salarizarea propusă de Guvern pentru personalul gărzilor. Executivul propusese salarii de până la 2.530 lei pentru un simplu muncitor, în timp ce un inspector-șef ar fi câștigat chiar și 10.188 lei.

Ordonanța de Urgență a Guvernului mai fusese discutată de Senat și a fost retrimisă în urmă cu două săptămâni la comisiile de specialitate tocmai din cauza salarizării propuse. În actul normativ al Guvernului, un muncitor gradul III avea prevăzut un salariu cuprins între 2.371-2.530 de lei, un consilier jurudic putea ajunge la un salariu de 5.639 de lei, un auditor era remunerat cu 6.525 de lei, iar un director sau inspector-șef putea fi salarizat cu până la 10.188 de lei.   

Urmărește-ne și pe Google News

Senatul a respins însă, printr-un amendament, schema de salarizare propusă de Guvern și a stabilit ca salariile de bază ale angajaților gărzilor forestiere să fie plafonate la nivelul salariilor de bază aferente funcțiilor din cadrul Agenției de Administrare Fiscală, mai reduse ca și cuantum.

Cele nouă gărzi forestiere vor prelua atribuțiile, activitatea și personalul comisariatelor de regim silvic și cinegetic, iar fiecare gardă va răspunde de minimum trei județe.

Numărul de posturi în cadrul gărzilor forestiere va fi suplimentat la un total de 617 posturi la nivel național, în prezent numărul personalului silvic fiind de 399 persoane, iar fiecare gardă forestieră va avea minimum 40 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
muncitor
salariu
senat
guvern
garzi forestiere