Directorii celor mai mari 100 de companii din Marea Britanie câștigă, în medie, de aproape 400 de ori mai mult decât angajații remunerați cu salariul minim pe economie, potrivit unei analize referitoare la inegalitatea veniturilor din muncă în Regat.
Conform datelor publicate de Equality Trust, organizație ce militează pentru reducerea inegalității salariale, șefii companiilor incluse în indicele FTSE 100 încasează salarii și bonusuri anuale de circa 5,3 milioane lire sterline (6,1 milioane euro), sumă de 386 ori mai mare decât salariul minim și de 190 ori peste salariul mediu, scrie Reuters.
Raportat la salariul unui asistent medical sau al unui profesor câștigul mediu obținut de executivii companiilor de top este de 165 ori, respectiv 140 ori mai mare, arată analiza.
CITEȘTE ȘI Companiile private cresc salariile în 2017 mai mult decat anticipau. Cele mai mari majorări, în retail"Marea Britanie este una dintre țările dezvoltate cu cea mai mare inegalitate a salariilor din lume", notează Equality Trust. Organizația cere mai multă transparență în privința salariilor plătite de o companie angajaților din diferite posturi, pentru a le determina să reducă diferențele între departamente.
Cea mai mare diferență salarială este înregistrată în cazul WPP, cel mai mare grup de publicitate din lume. Directorul general și fondatorul grupului, Martin Sorell, a primit salariu, bonusuri și acțiuni la companie în valoare totală de 70 milioane lire (80,6 milioane euro) în 2015, de 5.154 ori peste câștigul minim pe economie.
Pe lista companiilor cu cei mai bine remunerați directori se regăsesc producătorul de bunuri de consum Reckit Benckiser, furnizorul european de servicii TV cu plată Sky, compania farmaceutică Shire sau gigantul petrolier BP.
După votul pro-Brexit al alegătorilor britanici, premierul Theresa May a promis că va forța companiile să dezvăluie diferențele între cele mai bine și mai prost remunerate poziții interne, dar și să numească angajați în consiliile directoare.
Însă, în condițiile în care guvernul se confruntă cu perspectiva scăderii investițiilor și a relocărilor de companii post-Brexit, May a trebuit să își modereze tonul în ultimele luni.