România a ridicat avioane F-16, drone detectate în zona Chilia Veche

Ținte aeriene au fost detectat de Sistemele radar ale MApN la nord de județul Tulcea, în zona Chilia Veche - Vâlcove.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
România a ridicat avioane F-16, drone detectate în zona Chilia Veche

Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, două aeronave F-16 decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian.

Lidl anunță în România: Au ajuns primele verdețuri românești, cu o reducere CITEȘTE ȘI Lidl anunță în România: Au ajuns primele verdețuri românești, cu o reducere

"La ora 10:05 a fost emis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată", informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale.

Din datele existente până la această oră, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche, a precizat sursa citată.

Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare. 

Populația din nordul județului Tulcea a primit, vineri, în jurul orei 11:20, un al doilea mesaj de alertă extremă, în contextul menținerii riscurilor asociate situației din proximitatea frontierei României cu Ucraina.

VIDEO Nou magazin cu prețuri mici în România. Action a deschis acum în Drobeta Turnu Severin. Compania a depășit deja așteptările, în doar câteva luni CITEȘTE ȘI VIDEO Nou magazin cu prețuri mici în România. Action a deschis acum în Drobeta Turnu Severin. Compania a depășit deja așteptările, în doar câteva luni

Mesajul Ro-ALERT anunță că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar populația este îndemnată să se adăpostească în locuri sigure.

'Până în acest moment, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgență 112, prin care se solicitau informații suplimentare cu privire la mesajul RO-ALERT (primul transmis vineri dimineața - n.r.)', au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.

Instituția recomandă cetățenilor să respecte recomandările transmise și să apeleze numărul unic 112 dacă observă potențiale situații de urgență.

De altfel, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, după transmiterea primului mesaj RO-ALERT de vineri dimineață, că 'este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche'.

"Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare. Vom reveni cu detalii referitor la acest subiect", a transmis MApN.

E vineri, e Colecția! Doar la Nostalgia TV CITEȘTE ȘI E vineri, e Colecția! Doar la Nostalgia TV

Mesajele RO-ALERT sunt transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență populației județului Tulcea în momentul în care sunt detectate drone lansate de Rusia din peninsula Crimeea asupra infrastructurii portuare ucrainene, iar acestea zboară foarte aproape sau încalcă spațiul aerian românesc.

De la începutul acestui an, locuitorii din județul Tulcea au mai primit alte aproape opt astfel de mesaje pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în unele cazuri MApN anunțând cazuri de încălcare a spațiului aerian românesc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite