Peste 700 de migranți au sosit miercuri în Regatul Unit la bordul unor ambarcațiuni mici după ce au traversat Canalul Mânecii, un record pentru 2024, în timp ce guvernul britanic a făcut o prioritate din stoparea acestor traversări, informează AFP.
Potrivit cifrelor Ministerului de Interne britanic publicate joi, 711 migranți, cu 14 bărci, au traversat miercuri porțiunea de mare care desparte Marea Britanie de Europa occidentală. Recordul anterior pentru 2024, din 14 aprilie, a fost de 534 de migranți, arată Agerpres.
Iar aceasta fără a-i contabiliza pe cei 66 de migranți, inclusiv femei și copii, salvați miercuri în largul Dieppe, Franța, când barca lor se afla în dificultate. Ei au fost aduși înapoi la Dieppe, potrivit autorităților franceze.
Traversările prin Canalul Mânecii au doborât un record istoric în primele patru luni ale anului 2024, cu sosirea a peste 8.000 de migranți pe coasta Angliei, majoritatea din Afganistan, Iran și Turcia.