Primăria București verifică toate cluburile din Capitală, Guvernul va extinde controlul la nivel național

Primăria București verifică toate cluburile din Capitală, Guvernul va extinde controlul la nivel național

Momentul izbucnirii incendiului în club Sursa: facebook alex sanda

scris 31 oct 2015

Guvernul va finaliza, în maximum o săptămână, un plan de verificare a tuturor cluburilor din țară care organizează concerte, iar unitățile care nu respectă la maximum toate condițiile legale de funcționare vor fi amendate sau închise, a anunțat premierul Victor Ponta. Solicitarea survine tragediei din clubul bucureștean Colectiv, în care 27 de tineri au decedat.

El a cerut ministrului de Interne, în ședința de guvern convocată sâmbătă, pentru a decreta 3 zile de doliu național, în perioada 31 octombrie-2 noiembrie 2015, să prezinte Guvernului foarte rapid acest plan.

Urmărește-ne și pe Google News

"Era bine să facem înainte lucrurile, dar cu atât mai mult, în perioada imediat următoare, tot ceea ce ține de verificare la maximul prevăzut de lege ca îndeplinire a tuturor condițiilor de către localurile de acest gen trebuie făcut, pentru a evita pe viitor asemenea tragedii. Vreau să vă rog să veniți rapid, săptămâna viitoare, cu planul de verificare în toată țara. Cred că nu e un caz izolat, cred că sunt o mulțime de asemenea localuri, baruri, care, dacă le verificăm...Știu că Primăria le autorizează, dar vreau să fie verificate de dumneavoastră, Ministerul de Interne, că, la nevoie, noi suntem cei care intervenim, nu primăria. Închidem unde este de închis, dăm amenzi (...) trebuie verificări la fiecare loc în parte. Dacă la București este așa, îmi închipui ce o fi în țară, în alte zone", a spus Ponta ministrului de Interne.

Lista localurilor, băncilor și magazinelor din clădiri pericol public din centrul Bucureștiului care riscă închiderea CITEȘTE ȘI Lista localurilor, băncilor și magazinelor din clădiri pericol public din centrul Bucureștiului care riscă închiderea

Cu puțin înainte de începerea ședinței de guvern, Primăria Capitalei a anunțat că va declansa o actiune amplă de control pentru a fi verificate cluburile de pe teritoriul municipiului București, control care va fi efectuată cu sprijinul Poliției și al Brigăzii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București.

Sâmbătă dimineața, președintele Klaus Iohannis a venit la locul tragediei, clubul Colectiv, declarând la final că în localul respectiv au fost ignorate toate normele simple de funcționare.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul PICCJ au preluat cercetările în dosarul penal deschis ca urmare a tragediei din clubul Colectiv, în urma căreia, conform actualului bilanț, 27 de persoane și-au pierdut viața și 162 au fost rănite.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
cluburi