Poliția de Frontieră anunță sâmbătă dimineață că peste 8.000 de cetățeni ucraineni au intrat în țară vineri, în scădere cu 13,2% față de ziua precedentă.
"În data de 25.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel național, prin punctele de frontieră au intrat în România 63.945 de persoane, dintre care 8.675 cetățeni ucraineni (în scădere cu 13,2 % față de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.362 cetățeni ucraineni (în scădere cu 18,3 %), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.684 cetățeni ucraineni (scădere cu 7,6 %)", transmite Poliția de Frontieră, citată de News.ro.
De la declanșarea acestei crize, până la data de 25.03.2022, ora 24.00, la nivel național, au intrat în România 546.223 cetățeni ucraineni.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu polițiști de frontieră români pana la capacitate maximă, precizează Poliția de Frontieră.