Peste 200 de percheziții într-un dosar vizând obținerea pe nedrept a aproximativ 2.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni

Peste 200 de percheziții într-un dosar vizând obținerea pe nedrept a aproximativ 2.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni
scris 31 mar 2023

Peste 200 de percheziții au loc într-un dosar vizând obținerea pe nedrept a aproximativ 2.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, în care sunt implicați funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane fizice, acuzațiile fiind de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureș, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, Poliției de Frontieră și Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziții domiciliare și 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunță IGPR.

Urmărește-ne și pe Google News
CFR Călători și CFR Marfă vor putea acorda majorări salariale, fără obligația de a reduce pierderile și plățile restante de anul trecut CITEȘTE ȘI CFR Călători și CFR Marfă vor putea acorda majorări salariale, fără obligația de a reduce pierderile și plățile restante de anul trecut

Vizați sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați, scrie News.ro.

Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, Serviciului Criminalistic Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Guvernul a plătit în ultimul an 750 de milioane de lei unor persoane fizice și firme care au cazat cetățeni ucraineni, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Suma este una foarte mare și a ajuns, în proporție de circa 90%, în buzunarele unor persoane fizice din România, care nu au obligații fiscale pentru banii încasați.

viewscnt
Afla mai multe despre
percheziții
cazare
refugiati