Alți patru comisari-șefi de la Oficiul pentru Protecția Martorilor au fost reținuți, iar doi, printre care adjunctul șefului instituției, au fost puși sub control judiciar de DNA. Asta după ce șeful Oficiului și două subalterne au fost reținuți ieri. DNA îi acuză că deturnau fondurile destinate protejării martorilor, pe care îi șicanau sau le cereau mită. Într-unul dintre cazuri s-a ajuns și la o tentativă de suicid.
Nouă ofițeri de prim-rang, printre care adjunctul și șeful Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), Cristian Pintilescu, respectiv Adrian Bărăscu, au fost puși sub acuzare de procurorii DNA. Ei acționau mai degrabă ca o structură mafiotă, decât ca una de Poliție. Cei nouă au format un grup infracțional organizat, specializat, pe de o parte, în deturnarea fondurilor destinate protejării martorilor din program, iar pe de alta în intimidarea și șicanarea acestora, pentru a-și reduce cheltuielile. Banii rezultați prin ambele modalități erau folosiți pentru achiziționarea de echipamente inutile, precizează procurorii, de la firme private, fără organizarea de licitații și contra unor comisioane. Este vorba de 1,2 milioane de lei, deturnați.
Ofițerii nu se limitau la aceste aspecte. "Într-unul dintre cazuri au cerut mită chiar martorilor pe care trebuiau să îi protejeze, pentru a le instala un sistem de alarmă. În data de 15 aprilie 2013, inculpatul Gomeajă Marcel-Daniel, în calitate ofițer de legătură al O.N.P.M., a pretins, în mod direct, de la doi martorii protejați, suma totală de 1.500 lei, care, în data de 16.04.2013, a fost diminuată la 100 lei, în vederea urgentării instalării sistemului de securitate la locuința persoanelor respective, după includerea acestora în Program", precizează DNA într-un comunicat.
Mai mult, unul dintre martorii protejați șicanați de ofițeri a încercat să se sinucidă. "În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program", mai arată DNA.
Șeful Oficiului, chestorul Adrian Bărăscu este prezentat Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, alături de două subalterne, Ei fost reținuti încă de aseară.