O femeie a fost obligată de un tribunal civil să își despăgubească fostul angajator pentru „furt de timp”, după ce a fost surprinsă de un software controversat de urmărire a orelor lucrate că nu-și respecta programul de lucru, potrivit The Guardian.
Karlee Besse, din Canada, care a lucrat de la distanță ca și contabil în British Columbia, a susținut inițial că a fost concediată fără motiv anul trecut și a cerut despăgubiri de 5.000 de dolari canadieni (3.729 de dolari) – atât sub formă de salarii neplătite, cât și de indemnizații de concediere, scrie Agerpres.

Dar compania, Reach CPA, a declarat tribunalului că Beese a înregistrat peste 50 de ore care „nu păreau să fi fost petrecute în sarcini legate de muncă”.
Reach a declarat că a instalat un software de urmărire a angajaților numit TimeCamp pe laptopul de lucru al lui Besse, după ce a constatat că dosarele care îi erau atribuite depășeau bugetul și întârziau, o strategie pe care companiile o adoptă din ce în ce mai des în era muncii la distanță.
Software-ul urmărește cât timp este deschis un document, cum folosește angajatul documentul și înregistrează timpul ca fiind alocat muncii.
Săptămâni mai târziu, compania a declarat că o analiză „a identificat nereguli între fișele de pontaj ale acesteia și jurnalele de utilizare a software-ului”.

Compania a explicat că TimeCamp separă jurnalele de timp pentru muncă de activități precum utilizarea laptopului pentru a reda filme și emisiuni de televiziune.
Besse a declarat că a tipărit documente pentru a lucra, dar nu a informat compania că folosește documente pe suport de hârtie deoarece „știa că nu ar fi vrut să audă asta” și se temea de repercusiuni.
Compania a declarat că software-ul urmărește, de asemenea, imprimarea – și că puține documente fuseseră înregistrate ca fiind tipărite. De asemenea, a spus că orice lucrare din documentele tipărite ar fi trebuit să fie introdusă în software-ul companiei, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată.
Judecătorul a respins cererea de concediere abuzivă a lui Besse și a dispus ca aceasta să plătească 2 459,89 dolari canadieni, atât sub formă de salarii returnate, cât și ca parte din avansul anterior pe care l-a primit de la companie.