Numărul de turiști în România a crescut în februarie, din America de Sud au venit cu 57% mai mulți vizitatori

Numărul de turiști în România a crescut în februarie, din America de Sud au venit cu 57% mai mulți vizitatori
scris 1 apr 2016

Numărul de turiști în România a crescut, în februarie, cu 19,2% față de aceeași lună a anului trecut, până la 630.700 de persoane, pe fondul creșterii accelerate atât a numărului de vizitatori din străinătate, mai ales din America de Sud și Asia, cât și a turismului intern, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).

Ritmul de creștere a accelerat comparativ cu cel înregistrat în ianuarie, când numărul de turiști din România a avansat cu 16,6% față de aceeași perioadă din 2015, până la 581.300 de persoane, conform news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2016 au însumat 630.700, în creștere cu 19,2% față de cele din luna februarie 2015", precizează comunicatul INS.

Românii care merg în croaziere ieftine, spaima vaselor: pun \ CITEȘTE ȘI Românii care merg în croaziere ieftine, spaima vaselor: pun "cu lopata" în farfurie și cheltuiesc doar 7 euro pe săptămână

Cel mai mare avans a fost înregistrat la sosirile de turiști străini. Numărul acestora a crescut, în februarie 2016 comparativ cu a doua lună a anului trecut, cu 19,8%, până la 129.700. Numărul de turiști români s-a majorat, în același interval, cu 19%, până la 501.000.

Din străinătate, cei mai mulți turiști străini - 100.800 - au venit, în februarie, din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (85.800).

Însă cea mai mare creștere a fost înregistrată, la începutul acestui an, la turiștii din America de Sud, cu un avans de 57,1%, până la 1.100, și la cei din Africa, cu o majorare a numărului total de 44,4%, până la 1.300.

Speriați de comportamentul taximetriștilor cu turiștii străini, hotelierii vor să le pună pe mașini etichete de bună purtare CITEȘTE ȘI Speriați de comportamentul taximetriștilor cu turiștii străini, hotelierii vor să le pună pe mașini etichete de bună purtare

Numărul de înnoptări, un indicator important în sectorul turistic, a crescut în februarie cu 16,9% față de aceeași lună a anului trecut, până la 1,25 milioane.

Hotelurile, vilele turistice, cabanele turistice și pensiunile au primit cei mai mulți turiști în a doua lună a acestui an.

"Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați in structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Italia (30.700), Germania (25.800), Israel (24.400), Franța (16.300) ṣi Regatul Unit (16.000)", se arată în docmentul Statisticii.

În privința traficului de la frontiere, numărul de vizitatori străini sosiți în România a crescut cu 10,2% în februarie comparativ cu a doua lună din 2015, până la 551.300, în timp ce numărul românilor care au ieșit din țară s-a majorat cu 17,7%, la 968.700.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
romania
america de sud