Noi avertizări cod galben de vreme rea - ploi, lapoviță și ninsoare și vânt puternic în mare parte a țării

Noi avertizări cod galben de vreme rea - ploi, lapoviță și ninsoare și vânt puternic în mare parte a țării
scris 9 dec 2017

Meteorologii au transmis, sâmbătă, o nouă informare și anunță că începând de astăzi și până duminică, la ora 20.00, în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării va ploua și va fi lapoviță, apoi va ninge și se va depune strat de zăpadă, iar în sudul și sud-estul țării de sâmbătă noapte va fi ploi, dar și lapoviță și ninsoare. De asemenea, de la ora 15.00 intră în vigoare o atenționare cod galben de ninsori consistente și viscol în toate zonele montane.

Potrivit News.ro, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, sâmbătă, o nouă informare meteorologică valabilă de sâmbătă de la ora 11.00 până duminică, la ora 20.00.

Urmărește-ne și pe Google News

În acest interval, în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării vor fi precipitații moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie și lapoviță, apoi vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.

În regiunile sudice și sud-estice precipitații locale se vor semnala în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și în prima parte a zilei de duminică și vor fi ploi, dar trecător și lapoviță sau ninsoare. La munte, ninsorile se vor extinde, iar vântul va sufla cu putere. Temporar vântul se va intensifica și în zonele joase, cu viteze în medie de 45-55 de kilometri la oră.

Tot sâmbătă, ANM a transmis o atenționare cod galben pentru ninsori însemnate cantitativ în toate zonele de munte.

Atenționarea va fi în vigoare de sâmbătă de la ora 15.00, până duminică la ora 16.00. În acest interval, în toate zonele de munte vor fi ninsori local însemnate cantitativ și cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze care vor depăși 60-70de kilometri la oră, iar pe creste peste 80-90 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

De asemenea, o altă avertizare cod galben va fi în vigoare din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 02.00, și până duminică la ora 16.00. În acest interval, în sudul Olteniei, al Munteniei și al Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 55-60 de kilometri la oră și temporar 70 de kilometri la oră.

viewscnt
Afla mai multe despre
vreme
meteo
avertizări