„Astăzi ar urma să aibă loc discuții între Nicușor Dan, premierul României și ministrul Apărării. De asemenea, spun surse Digi24, încă de dimineață ar fi avut loc un scurt schimb de discuții între președinte și ministrul Apărării, cel mai probabil după ce a venit mesajul oficial din partea Statelor Unite ale Americii privind retragerea unor militari de pe teritoriul țării noastre. Cel mai probabil, pe parcursul zilei, vor fi și primele reacții venite dinspre Administrația Prezidențială pe acest subiect. Cert este că în perioada următoare urmează să fie și un consiliu al apărării, un CSAT organizat.
Potrivit Digi 24, acesta ar urma să aibă loc în luna noiembrie, în care se va discuta și această parte de apărare, pentru că este direct implicat CSAT-ul în ceea ce înseamnă apărarea, dar și prezența militarilor pe teritoriul țării noastre. Iar o coordonare cu siguranță va avea loc între premier, ministrul Apărării și președinte, atât în ceea ce înseamnă discurs, cât și comunicarea cu Statele Unite ale Americii”, relatează sursa citată.
Decizia SUA privind retragerea militarilor a fost luată în contextul în care sunt discuții privind o vizită a lui Nicușor Dan în SUA, la începutul anului viitor.
„Într-adevăr, au fost mai multe voci din Administrația Prezidențială care au vorbit în această perioadă despre vizita care se pregătește în Statele Unite ale Americii, o vizită care ar urma să aibă loc undeva în prima parte a anului viitor, cel mai probabil februarie-martie. Este o perioadă în care am putea să vedem această vizită a președintelui României, prima de altfel pe care ar putea să o aibă Nicușor Dan în Statele Unite ale Americii.
Și atunci, pe lângă celelalte discuții legate fie de vizele pentru românii care merg în Statele Unite ale Americii, fie despre investițiile care se fac în țara noastră, cel mai probabil se va discuta și despre zona de apărare și militarii americani care sunt pe teritoriul țării noastre, în contextul în care Statele Unite ale Americii sunt printre principalele state prezente pe teritoriul țării noastre, atât din punct de vedere al militarilor, cât și din punct de vedere al investițiilor care se fac în această zonă pe teritoriul României”, mai spune postul TV.
MApN a anunțat în această dimineață că SUA au informat autoritățile române că urmează să retragă sute de soldați americani de la baza Mihail Kogâlniceanu.
„Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA. Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu. Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american”, a transmis ministerul.
Și ministrul Ionuț Moșteanu a precizat că „vor rămâne aproximativ 1.000 de soldați americani în România”.
„Capacitățile strategice din România rămân neschimbate (...)Sistemul de apărare antirachetă de la Deveslu își menține integral funcționalitatea. Baza Aeriană de la Câmpia Turzii continuă să fie un punct esențial pentru operațiuni aeriene și colaborare aliată, Baza Mihail Kogălniceanu continuă să fie dezvoltată în continuare, steagul american va fi în toate aceste trei puncte. La Baza Kogălniceanu va rămâne în continuare un grup de luptă aerian, așa cum a fost, de fapt, și înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina”, a spus Moșteanu.














