Aproape 70% din privatizări au fost un eșec, iar una dintre cauze a fost pierderea de către Curtea de Conturi a dreptului de a controla procedurile prin care Fondul Proprietății de Stat derula procesul de privatizare, susține fostul premier Nicolae Văcăroiu și fost președinte al instituției în perioada 2008 - 2017.
"În toată această istorie, până la reînființare, Curtea de Conturi s-a confruntat pe parcurs cu încercări de amestec al politicului în activitatea Curții de Conturi sub diferite forme. Și pot să vă spun, cu sinceritate, că acest lucru din păcate a cam continuat și după reînființarea Curții de Conturi.
Practic, Curtea de Conturi față de formula inițială, cuprinsă în Legea 94/1992, au apărut tot felul de intervenții, prin intermediul bineînțeles al Parlamentului prin care, într-o perioadă dificilă, spre exemplu, ca să luăm și niște exemple, Curtea de Conturi în 1997 a pierdut dreptul de a controla, de a verifica procedurile prin care Fondul Proprietății de Stat derulează procesul de privatizare, iar doi ani mai târziu, în 1999...Curtea de Conturi a primit interdicție de a mai face control asupra privatizărilor. A fost o lovitură extrem de dură, ținând seama de sursele financiare care erau în joc, ale statului. Și ca să nu vorbim așa general, efectul îl regăsim acum în diferite analize macroeconomice care se fac cu privire la privatizare. În primul rând, ca să fie foarte clar, aproape 70% din privatizări au fost un eșec. Am pierdut foarte multă industrie bună. Vă pot vorbi două săptămâni, dacă vreți, pentru fiecare obiectiv în parte. Am vândut la prețuri simbolice", a susținut Văcăroiu, la conferința internațională "Curtea de Conturi a României - Digitalizare în audit".
CITEȘTE ȘI Parlamentarii se întrec să propună zile libere, invocând sărbători religioase. Încă o zi liberă pregătită pentru româniEl a dat exemplul societății IMGB, care era evaluată în 1994 la prețul de piață de peste 2 miliarde de euro și care s-a vândut cu 500.000 de dolari, scrie Agerpres.
"S-a distrus totul. Tot ce s-a făcut acolo s-a făcut pe licențe plătite din greu de statul român, cu dotări de excepție. Licența era în primul rând pentru turbinele 500 de MW folosite la Porțile de Fier I și II și funcționează și acum. Era o licență franceză, care a costat extrem de mult. Toată dotarea tehnică a uzinei era făcută cu produse japoneze, mai ales strungurile de mare precizie. 12 milioane de dolari costa numai un singur strung", a afirmat fostul președinte al Curții de Conturi.
Potrivit acestuia, din cauză că instituția nu a mai avut acces să controleze modul în care se fac privatizările, au început abuzurile și corupția la nivel mare.
"Am reușit performanța, per ansamblu, ca în cele peste 7.500 de societăți care au fost privatizate și care aveau o valoare de piață de circa 350 de miliarde de dolari statul român să încaseze 9 milioane de dolari. Acesta este succesul și sunt convins că, în cazul în care Curtea de Conturi ar fi fost prezentă, ar fi acționat, se stopau multe din aceste nereguli. În fond, erau rolul și atribuțiile Curții de Conturi, care era responsabilă de modul de utilizare a banului public", a spus Nicolae Văcăroiu.
De asemenea, el a făcut referire atât la controlul preventiv, cât și la secția jurisdicțională, ambele desființate, menționând că după 1992 a fost "o întreagă bătălie".
"A venit unul și a lansat în Parlament: "Domnul, Curtea asta de Conturi...ei centrează, ei dau cu capul", neînțelegând că secția jurisdicțională avea statutul profesional pe care îl are orice instanță din România. Este coordonat profesional de către Ministerul de Justiție și, mai mult de atât, cei care erau nemulțumiți de hotărârea dată la secția jurisdicțională se puteau adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție. Asta nu putem spune că nu ne-a afectat. Și, din cauza asta, domnul Busuioc are o muncă grea și are forța să o facă, mai ales că este jurist. Nu știu dacă lucrurile o să intre sau nu în normalitate. Eu pot să vă spun că în fiecare an făceam două rapoarte la Parlament și la Ministerul Justiției pentru reînființarea secțiilor specializate prevăzute în Constituție. Nu poți să pui un judecător de divorțuri să discute un litigiu financiar și să ia o hotărâre dreaptă", a atras atenția Văcăroiu.
CITEȘTE ȘI Alexandrion a achiziționat integral distribuitorul de băuturi Cavaway din CipruÎn plus, în perioada 2008 - 2017, acesta a prezentat Cartea Albă care a indicat un prejudiciu asupra bugetului de peste 8 miliarde de euro, din care a fost recuperat doar 6%.
"Pot să vă spun un singur lucru. Mă bucur aici și de tot ce au prezentat cei care au luat cuvântul cu privire la digitalizare. Are o importanță indiscutabilă și e bine să facem acest lucru. Problema, după părerea mea, este ce facem dacă nu mai avem economie? Ce facem cu criza socială teribilă? Criza energetică, această avalanșă de creșteri de prețuri, care practic a pus la pământ toată populația? Sigur că pentru Guvern este greu să stabilească prioritățile. Acestea nu poți să le faci decât prin duritate, cum au mai făcut câțiva, chiar naționalizări dacă este cazul. mai ales că este afectat sectorul strategic, securitatea strategică a României. Iar bătălia dură trebuie făcută inclusiv cu Uniunea Europeană", a subliniat Nicolae Văcăroiu.
Alături de Nicolae Văcăroiu, la conferință au mai participat Ioan Condor, președintele Curții de Conturi a României în perioada martie 1999 - februarie 2002 și Mihaela Jucan, nepoata lui Ioan Bogdan, primul președinte al Curții de Conturi a României după reînființare, în perioada februarie 1993 - martie 1999.