Ministrul Educației anunță - medici în școală pentru a supraveghea examenele. Și un mesaj către profesori: Atenție și la susținerea emoțională a elevilor!

Ministrul Educației anunță - medici în școală pentru a supraveghea examenele. Și un mesaj către profesori: Atenție și la susținerea emoțională a elevilor!
scris 19 mai 2020

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat în această seară că în fiecare unitate de învățământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a la cursurile de pregătire, dar și procesul de examene naționale.

Alte reguli și planuri pregătite de autorități în actuala pandemie vor fi anunțate la conferința Profit.ro, pentru care detalii pot fi văzute AICI și care va fi transmisă în direct la Profit TV

Susține-i pe cei din linia întâi cu un simplu SMS CITEȘTE ȘI Susține-i pe cei din linia întâi cu un simplu SMS
Urmărește-ne și pe Google News

"Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătății care va fi publicat astăzi în Monitorul Oficial - pentru că s-a schimbat starea de urgență în stare de alertă, avem o lege nouă - (...) și acolo sunt prevăzute toate măsurile prevenire și de combatere a îmbolnăvirilor. Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilitățile Ministerului Educației, inspectoratelor școlare, unităților de învățământ și direcțiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătății și în fiecare unitate de învățământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar și procesul de examene naționale", a spus Anisie, la TVR 1.

Pentru protejarea sănătății clienților, Enel oferă clienților o multitudine de modalități de plată și canale de comunicare CITEȘTE ȘI Pentru protejarea sănătății clienților, Enel oferă clienților o multitudine de modalități de plată și canale de comunicare

Ministrul a avut și un mesaj către profesori, arătându-se convinsă că aceștia vor fi atenți și la susținerea emoțională a elevilor.

Ea a mai menționat că pentru la toamnă va exista un "plan de intervenție", în contextul în care epidemiologii susțin că ar putea exista un al doilea val al pandemiei, arată Agerpres.

GALERIE FOTO Nou stil de antreprenoriat: un magazin descoperit la etajul 9 al unui bloc din București CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Nou stil de antreprenoriat: un magazin descoperit la etajul 9 al unui bloc din București

"Am discutat în Ministerul Educației cu specialiștii și vom avea un plan de intervenție atât la nivelul elevilor prin asigurarea cu dispozitive în așa fel încât să aibă acces la învățarea online, dar și la nivelul profesorilor. Vom realiza formarea cadrelor didactice pentru a putea să predea în formatul acesta online. Nu toată lumea a fost pregătită pentru acest lucru în această perioadă, însă le mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le-au făcut pentru că și-au dat seama cât de important să fie alături de elevi. (...) Pe lângă această formare a profesorilor venim și cu o intervenție atât pentru profesori cât și pentru elevi - vom realiza ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină în parte în așa fel încât să-i ajutăm și pe elevi și pe profesori pentru a recupera tot ceea ce în această perioadă a semestrului al II-lea să spunem că nu s-a putut preda așa cum și-ar fi dorit fiecare dintre noi. Ne-am dori să continuăm proiectul în parteneriat cu Televiziunea Română, să-l extindem, și în felul acesta să venim în sprijinul tuturor elevilor nu numai al elevilor de clasa a VIII-a sau a XII-a cum am avut acum aceste cursuri de pregătire pentru examenele naționale", a detaliat ministrul Educației.

viewscnt
Afla mai multe despre
medici
scoala
elevi
examen
profesori