Ministerul Educației a lansat în consultare publică două proiecte importante pentru sistemul de învățământ preuniversitar: Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și Statutul elevului.
Dcumentele prevăd mai multe modificări, între care faptul că se pot face cursuri online, în condiții excepționale, iar documentele impostante ale școlii pot fi păstrate în format digital. Alte prevederi se referă la notele la purtare, urmând a exista câte una la finalul fiecărui modul, scrie News.ro
”Față de documentele în vigoare, proiectele supuse consultării publice conțin modificări impuse de punerea în acord cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și modificări care au scopul de a îmbunătăți aspecte privind activitățile specifice din unitățile de învățământ”, a anunțat, miercuri, Ministerul Educației.
Instituția detaliază modificările propuse.
În ceea ce privește Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, principalele reglementări/modificări vizează:
- Continuarea procesului de digitalizare și valorificarea oportunităților pe care le oferă instrumentele digitale prin:
- menținerea posibilității suspendării cursurilor cu prezență fizică în situații excepționale, cu introducerea clară a prevederii conform căreia, în aceste situații, activitatea se poate desfășura în format online sau hibrid;
- introducerea posibilității ca ședințele consiliului de administrație/ale consiliului profesoral să se poată desfășura în format hibrid sau online, fără condiționare de existența unor situații excepționale;
- introducerea posibilității ca, în funcție de resursele existente la nivelul unității de învățământ, documentele manageriale, precum și alte documente elaborate de comisiile constituite la nivelul unității de învățământ să fie stocate în format digital.
- Integrarea feedbackului primit în discuțiile cu directorii prin:
- introducerea prevederii conform căreia, la finalul fiecărui interval de cursuri/modul de învățare, se acordă câte o notă/un calificativ la purtare, prin care sunt evaluate comportamentul elevului, precum și respectarea de către acesta a reglementărilor adoptate de unitatea de învățământ;
Media la purtare rezultată la finalul anului școlar ca medie a notelor acordate pentru fiecare interval de învățare se diminuează în mod corespunzător, în cazul elevilor care au înregistrat un număr de absențe nemotivate, conform prevederilor în vigoare.
- Mai multă transparență și îmbunătățirea comunicării dintre școală și beneficiarii direcți și indirecți ai educației prin:
- introducerea obligativității ca formațiunile de studiu să se constituie prin distribuția aleatorie a elevilor, acolo unde există mai multe clase pe an de studiu, conform procedurii în vigoare;
- introducerea prevederii conform căreia, în funcțiile de director rămase vacante, conducerea este asigurată de un cadru didactic numit prin decizia inspectorului școlar general după consultarea consiliului profesoral al unității de învățământ;
- introducerea interdicției ca personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar să desfășoare activități de pregătire suplimentară contra cost cu elevii de la clasele la care este încadrat;
- introducerea prevederii conform căreia unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile de educație extrașcolară vor publica pe site-urile proprii și prin orice altă formă de comunicare publică de care dispun autorizația de securitate la incendiu, precum și autorizația sanitară de funcționare sau, în cazul în care aceste autorizații nu sunt deținute de către școală, vor informa în acest sens.
- introducerea prevederii prin care, pentru a asigura legătura părinților copiilor cu unitatea de învățământ, la nivelul unității de învățământ se va decide un program flexibil al compartimentului Secretariat, astfel încât să se asigure comunicarea cu părinții în intervalul orar 8.00-9.00, respectiv 16.00-18.00, cel puțin două zile pe săptămână.
- Îmbunătățirea accesului la educație prin:
- introducerea prevederii prin care unitățile de învățământ preuniversitar au obligația de a înscrie persoanele care nu dețin un cod numeric personal. Proiectul de ROFUIP conține, ca anexă, normele metodologice pentru înmatricularea persoanelor care nu dețin un cod numeric personal.
- introducerea prevederii prin care, la cererea părintelui elevului care nu a fost înscris în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani, inspectoratul școlar organizează grupe de acomodare, ce au ca obiectiv sprijinirea elevului în dobândirea unui nivel corespunzător de limbă română și în recuperarea decalajelor de orice fel, precum și în integrarea în sistemul național de învățământ preuniversitar, prin activități extrașcolare.
- Mai mult sprijin pentru orientare școlară/în carieră prin introducerea prevederii conform căreia, la finalizarea învățământului gimnazial și liceal, profesorul consilier școlar și dirigintele vor emite, pentru fiecare elev, câte o recomandare de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, având caracter de orientare școlară și, în cazul absolvenților de învățământ liceal, posibilitatea emiterii unei recomandări sub forma unei orientări vocaționale de încadrare pe piața forței de muncă. Recomandările sunt consultative.
- Încurajarea școlilor să deruleze proiecte europene, prin introducerea prevederii conform căreia, în unitățile de învățământ preuniversitar în care se derulează mai mult de trei programe ale UE în domeniul educației, directorul să poată numi, după consultarea consiliului profesoral, un cadru didactic coordonator pentru proiecte educaționale europene.
În același timp, au fost introduse:
- Precizări privind încadrarea elevilor în situație de abandon școlar/risc de abandon școlar;
- Prevederi privind protejarea dreptului la educație și combaterea abandonului școlar al elevelor gravide/elevilor părinți, precum posibilitatea, pentru aceștia, de a beneficia, pe perioada de îngrijire a copilului, de rezervarea locului în unitatea de învățământ în care sunt școlarizați, la solicitarea părintelui sau a elevilor majori.
În ceea ce privește Statutul elevului, principalele reglementări/modificări vizează:
- Menținerea interdicției în privința folosirii, de către elevi, a telefoanelor mobile/a altor echipamente de comunicații electronice, în timpul orelor de curs, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic.
Pentru corelare cu art. 106 (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, se introduce prevederea conform căreia nerespectarea interdicției menționate anterior poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.
- Introducerea dreptului elevilor de a beneficia de planuri individualizate de învățare și de o recomandare de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, emisă de profesorul consilier școlar și de profesorul diriginte, având caracter de orientare școlară.
- Introducerea prevederii conform căreia, pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 40 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct.
- Menținerea prevederii conform căreia este interzisă folosirea absenței ca mijloc de coerciție.
- Introducerea, pentru punerea în acord cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, a sancțiunilor:
- observație individuală;
- mustrare scrisă;
- retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
- mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
- suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
- preavizul de exmatriculare;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
Elevii sancționați cu suspendare, preaviz de exmatriculare sau exmatriculare cu drept de reînscriere beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.
A fost menținut dreptul elevilor de a contesta sancțiunile. În situația în care, ca urmare a soluționării contestației care a fost însoțită și de scăderea notei la purtare, sancțiunea este modificată sau anulată, se poate modifica, respectiv anula și decizia de scădere a notei la purtare.