Medici români trimiși în judecată în cazul dispozitivelor medicale prelevate de la cadavre și montate altor pacienți

Doi medici au fost trimiși în judecată de Parchetul General în cazul dispozitivelor medicale prelevate de la cadavre și montate altor pacienți.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Medici români trimiși în judecată în cazul dispozitivelor medicale prelevate de la cadavre și montate altor pacienți

Doi medici acuzați că timp de patru ani au prelevat stimulatoare cardiace și defibrilatoare de la pacienți decedați și le-au montat altor bolnavi încălcând legislația au fost trimiși în judecată în stare de libertate, pentru abuz în serviciu și luare de mită.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un medic primar cardiolog la un spital din Iași a implantat la aproape 200 de pacienți dispozitive medicale de unică folosință, dar extrase de la cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a le provoca acestora probleme medicale grave și reutilizând dispozitivele, deși legislația primară interzice acest lucru. Cel de-al doilea medic, un cardiolog la un spital din Brașov, este acuzat că i-a furnizat celuilalt medic echipamente medicale de unică folosință, fără sursă de proveniență, nesterilizate sau cu termen de valabilitate expirat, pentru a le implanta unor pacienți, scrie News.ro.

VIDEO&FOTO Succes pe Autostrada Sibiu - Pitești. A fost străpunsă și prima galerie a tunelului Boița CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Succes pe Autostrada Sibiu - Pitești. A fost străpunsă și prima galerie a tunelului Boița

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție informează, marți, că procurorul de caz din cadrul instituției a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui medic cardiolog la un spital din Iași pentru abuz în serviciu, în formă continuată (185 de acte materiale) și luare de mită și a unui medic la un spital din Brașov pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (24 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, în perioada aprilie 2018 - mai 2022, un medic primar al Clinicii de Cardiologie din cadrul unui spital din Iași a implantat unui număr de 185 de pacienți dispozitive medicale (stimulatoare și defibrilatoare) de unică folosință, dar extrase de la cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca acestora probleme medicale grave și procedând la reutilizarea/resterilizarea dispozitivelor, deși acest lucru este interzis de legislația primară.

"Consecințele, se arată în rechizitoriu, au fost următoarele: a) vătămarea intereselor legitime ale spitalului din Iași prin crearea și a unui prejudiciu material în valoare de 2.076.505,62 lei; b) vătămarea drepturilor persoanelor care au fost implantate cu dispozitive medicale reutilizate, respectiv a dreptului pacienților la sănătate, unele constituindu-se și părți civile în cadrul dosarului penal; c) încălcarea dreptului legal al pacientului de a fi informat", precizează sursa citată.

Potrivit aceleiași surse, în rechizitoriu se arată că cel de-al doilea inculpat, în calitate de medic cardiolog la un spital din Brașov, i-a furnizat celuilalt medic, de 24 ori, în perioada 2 iulie 2018 - 13 martie 2022, echipamente medicale de unică folosință (stimulatoare și defibrilatoare), dar a căror sursă nu se cunoaște, nesterilizate/cu valabilitatea termenului expirată, pentru implantarea acestora unor pacienți. Procurorii au stabilit că cele 24 de acte materiale corespund numărului de colete transmise.

LEGE Lifturi în blocuri cu peste 3 etaje finanțate prin Programul național ”Lift pentru viață”. Proiect-pilot cu primele 100 de blocuri CITEȘTE ȘI LEGE Lifturi în blocuri cu peste 3 etaje finanțate prin Programul național ”Lift pentru viață”. Proiect-pilot cu primele 100 de blocuri

"Din rechizitoriu reiese că primul inculpat a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, unele extrase de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor. Ulterior, inculpatul a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern (respectiv preluarea de către farmacia spitalului și predarea către Secția clinică cardiologie), neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", precizează procurorii.

Potrivit acestora, pentru a implanta aceste dispozitive, inculpatul a achiziționat echipamente accesorii/auxiliare, în baza unor referate de necesitate, prin care solicita achiziționarea de către spital a unor defibrilatoare automate implantabile (cu sondele aferente).

"În unele cazuri, inculpatul a utilizat echipamente accesorii care erau furnizate doar în kituri complete (defibrilator și accesorii) pe care ulterior le descompleta, folosind doar accesoriile, pentru a implanta dispozitivele extrase din pacienți decedați. Totodată, după cum reiese din rechizitoriu, stimulatoarele/defibrilatoarele au fost reutilizate/resterilizate, deși indicația producătorilor în acest sens este clară și anume că respectivele dispozitive medicale implantabile active sunt de unică folosință și nu se reutilizează/resterilizează, iar unităților sanitare le este interzis să reprelucreze și să reutilizeze dispozitive medicale de unică folosință", explică anchetatorii.

Aceștia menționează că resterilizarea se realiza în alte condiții decât cea efectuată de producător, cu următoarele riscuri, comunicate de Ministerul Sănătății: - riscul toxic - întrucât procesul implică o organizare aparte în cadrul spitalului (spații, personal dedicat, timp lung al procesului de finalizare a sterilizării), aceasta duce la imposibilitatea utilizării acestei metode pentru sterilizarea materialului medico-sanitar în urgență; - incompatibilitatea oxidului de etilen cu o serie de materiale care ar putea intra în componența dispozitivelor tip pacemaker, spre exemplu părți de policlorură de vinil sterilizat inițial cu radiații ionizate sau raze gamma sau alte tipuri de material. O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către inculpat, nu erau necesare procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică.

România a câștigat o medalie de aur, trei de argint și douǎ de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică CITEȘTE ȘI România a câștigat o medalie de aur, trei de argint și douǎ de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică

"Deși unele defibrilatoare au ca indicație strictă prevenția primară sau secundară a morții cardiace subite, inculpatul a implantat astfel de dispozitive fără justificare clinică, în situații care nu impuneau acest lucru, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul. Infecțiile asociate dispozitivelor cardiace implantabile pot varia de la forme localizate, relativ limitate, până la infecții invazive severe care pun viața în pericol. La pacienții vârstnici, complicațiile tind să fie deosebit de grave din cauza rezervei fiziologice scăzute și a prezenței frecvente a comorbidităților. Pentru a evita tragerea la răspundere în caz de eventuale culpe medicale, cunoscând riscurile de apariție a unor infecții post-operatorii la care pot fi expuși pacienții, inclusiv din cauza sterilizării improprii a echipamentelor prin imersie în apă cu soluții dezinfectante, și nu prin expunerea la radiații gamma, care este procedura omologată, respectiv de funcționalitate a defibrilatoarelor protocoalelor medicale (dispozitivele nu pot fi refuncționalizate), medicul în cauză a dispus unor medici din subordine sau medici rezidenți, care nu aveau competențe profesionale în domeniul dispozitivelor cardiace implantabile, să realizeze intervențiile chirurgicale", arată sursa citată.

Potrivit procurorilor, în unele cazuri, cardiologul le cerea medicilor să facă intervențiile garantând că-și asumă actele medicale, însă, ulterior, refuza să semneze pentru acestea.

"Inculpatul sau medici din subordine, la solicitarea acestuia, au alterat mai multe înscrisuri (...) prin adăugarea, ulterior semnării acestora de către pacienți, unui paragraf olograf, înainte de rubrica cu semnătura persoanelor în cauză și fără a le aduce la cunoștință, că bolnavii și-ar fi exprimat acordul prealabil pentru implantarea unui dispozitiv extras din cadavre și/sau efectuarea de modificări ulterioare pe foaia de observație clinică generală (prin utilizarea de corectoare, rescriere și/sau adăugiri), referitoare la implanturi de dispozitive extrase de la pacienți decedați", explică anchetatorii.

Probele arată că aparținătorilor persoanelor decedate de la care erau extrase dispozitivele nu li se cerea consimțământul prealabil în acest sens și, totodată, pacienții cărora le erau reimplantate acele dispozitive nu erau informați că acestea sunt fie resterilizate și reutilizate, fie provin de la pacienți decedați.

"Cu privire la consimțământul informat al pacientului, procurorul a mai reținut în rechizitoriu faptul că inculpatul nu a respectat acest drept legal și nu a informat pacienții cu privire la procedură, natura și tipul aparatului, dacă este nou sau resterilizat și nici asupra consecințelor procedurii de implantare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Semnătura pacientului era luată formal, dar în marea majoritate a cazurilor nici nu le cerea consimțământul", precizează sursa citată.

Consimțământul informat este un drept legal al pacientului și una dintre condițiile esențiale ale oricărei intervenții medicale realizate în mod legitim. Din perspectivă juridică, pacientul are dreptul să fie informat cu privire la starea sa de sănătate, intervențiile propuse, riscurile, alternativele de tratament, consecințele neefectuării tratamentului, precum și datele despre diagnostic și prognostic, iar intervenția în domeniul sănătății nu poate fi efectuată decât după exprimarea unui consimțământ liber și în cunoștință de cauză, mai explică procurorii.

FOTO Cel mai popular loc de fotografiat din Brașov, închis. Platforma Belvedere de pe masivul Tâmpa are probleme de siguranță CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai popular loc de fotografiat din Brașov, închis. Platforma Belvedere de pe masivul Tâmpa are probleme de siguranță

"În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită reținută în dispozitivul rechizitoriului pentru primul inculpat, a rezultat că, în calitate de medic primar ce își desfășoară activitatea în cadrul Clinicii de cardiologie de la spitalul din Iași, în data de 28 noiembrie 2022, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unei paciente aflate în scaun cu rotile, a primit de la acesta, în cabinetul său din spital, o bancnotă de 100 de lei, bani care nu i se cuveneau (cu titlu de mită), pentru activitățile prestate", adaugă aceeași sursă.

Procurorul de caz a propus menținerea măsurilor asiguratorii dispuse, respectiv menținerea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând celor doi inculpați.

Rechizitoriul a fost transmis Tribunalului Iași, instanță competentă să judece cauza în fond.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2384 -0.0037-0.07 %
1 USD4.5850 -0.0013-0.03 %
1 GBP6.1574 -0.0174-0.28 %
1 CHF5.6619 -0.0126-0.22 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite