De ce este important: Legislația în vigiare permite exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere vacante ”până la ocuparea prin concurs a postului", fără a stabili o durată maximă și exactă a acestei perioade, respectiv fâră a preciza condițiile de prelungire a interimatului.

”Această soluție legislativă a fost concepută ca un mecanism de continuitate administrativă, menit să asigure funcționarea instituției între momentul vacanței postului și finalizarea procedurii de concurs. Cu toate acestea, lipsa unui termen-limită și a unor condiții clare pentru prelungirea numirii a condus în practică la utilizarea excesivă a acestei formule ca substitut pentru ocuparea legală și permanentă a postului, cu perpetuarea interimatului prin numiri succesive. Numeroase instituții publice utilizează numirea temporară în mod repetat, fără a demara efectiv procedurile de concurs. În lipsa unui termen clar, interimatul devine o stare de fapt permanent, contrar însuși scopului prevederii legale in discuție”, explică inițiatorii necesitatea inrervenției legislative.
Prin urmare proiectul reglementează posibilitatea unei singure prelungiri a exercitării temporare a unei funcții de conducere, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, cu condiția ca procedura de organizare a concursului să fi fost deja demarată și să fie in derulare până la expirarea primei perioade de 6 luni.

Prevederile proiectului
- Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere se realizează prin numirea sau detașarea unei persoane angajate/numite care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției de conducere și care nu a fost sancționată disciplinar, pentru o perioadă de până la 6 luni, până Ia ocuparea prin concurs a postului, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede aitfel.
- Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere poate fi prelungită o singură dată, cu o nouă perioadă de maximum 6 luni, sub condiția ca procesul de ocupare a postului prin concurs să fi fost deja demarat și să fie în derulare la data expirării primei perioade de numire.