Liber la angajări: Ministerele, primăriile, consiliile județene au primit dreptul să angajeze personal de săptămâna viitoare

Liber la angajări: Ministerele, primăriile, consiliile județene au primit dreptul să angajeze personal de săptămâna viitoare
scris 12 nov 2015

Ministerele, primăriile, consiliile județene și celelalte structuri publice au primit dreptul ca, începând cu săptămâna viitoare, să angajeze personal pe toate posturile vacante, după ce în ultimii șase ani, din cauza crizei financiare declanșate în 2009, au fost obligate să se limiteze la a angaja persoane doar pe 15% din posturile vacante. Angajările vor fi permise, conform unui document consultat de Profit.ro, fără un aviz prealabil din partea Guvernului.

Singura condiție impusă pentru angajări este ca ministerul, primăria și orice altă instituție publică să se încadreze în plafonul cheltuielilor de personal.

Urmărește-ne și pe Google News

Angajările vor fi permise pentru ministere, pentru instituții și autorități publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanțare, pentru instituții și autorități publice finanțate integral sau parțial din bugetul asigurărilor sociale de stat și/sau din bugetele fondurilor speciale, precum și pentru instituții publice locale.

În 2009, pe fondul crizei financiare, Guvernul a suspendat posibilitatea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din instituțiile publice și a decis ca doar 15% din locurile care urmau să fie vacantate să mai poată fi ocupate.

Ulterior, în 2013, Executivul a relaxat interdicția și a acceptat ca angajările în sistemul public să poată fi efectuate cu regula "unu la unu", mai exact un post vacantat-un post ocupat. Angajările pe baza acestui sistem au fost însă condiționate de obținerea în prealabil a unui aviz din partea Guvernului, condiție pe care judecătorii Curții Constituționale, solicitați să se pronunțe pe această temă, nu au acceptat-o.

Judecătorii au considerat că acest aviz obligatoriu reprezintă o ingerință a Guvernului în activitatea primăriilor și o încălcare a autonomiei locale, hotărând astfel că, în ansamblu, actul normativ prin care a fost stabilită regula "unu la unu" este neconstituțional.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministere
primarii
angajari