LEGE Iohannis a semnat: Poliția va putea reține la secție cetățenii, pentru verificări, și 12 ore. Până acum verificările trebuiau realizate ”de îndată”

LEGE Iohannis a semnat: Poliția va putea reține la secție cetățenii, pentru verificări, și 12 ore. Până acum verificările trebuiau realizate ”de îndată”
scris 2 mai 2022

Polițiștii vor putea conduce o persoană la secție pentru verificări, unde o vor putea reține până la 12 ore în acest scop, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis. Obligația poliției de a permite persoanei să părăsească secția este stabilită doar la expirarea celor 12 ore, chiar și în lipsa stabilirii identității acelei persoane.

Proiectul a fost inițiat de Guvernului Cîțu, fiind adoptat în urmă cu o lună de Parlament, prin votul final al Camerei Depuțaților.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori

De ce este important: Până la adoptarea și promulgarea noii legii, legislația prevedea că polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției atunci când: nu s-a putut stabili identitatea ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată sau documentele prezentate nu sunt reale; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, care creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; prin acțiunile sale, persoana în cauză periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

De asemenea important: Procedurile prevedeau totodată că persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale. Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, prevedea până acum legea. Înainte de intrarea în vigoare a acestor reglementări, legea stabilea că verificarea situației persoanelor conduse la sediul poliției și luarea măsurilor legale trebuie realizate în termen de 24 de ore.

VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct

Formularea ”de îndată” a constituit subiect de polemică în Parlament în anii trecuți, la dezbaterea propunerilor de modificare a legislației privind ordinea publică și/sau statutul polițistului.  

Unii parlamentari au considerat că lipsa precizării unui interval de timp în care o persoană poate fi reținută pentru verificări poate conduce la abuzuri. În schimb, ați parlamentari au considerat că stabilirea unui interval, de câteva ore, de exemplu, ar da dreptul poliției să rețină o persoană mai mutl decât este necesar.

Mai mulți lideri PSD, printre care deputatul Florin Iordache, fost ministru al Justiției, liderul grupului deputaților social-democrați, Alfred Simonis, și senatorii PSD Niculae Bădălău și Paul Stănescu, au propus și ei, încă din 2020, într-o inițiativă legislativă, prezentată de Profit.ro, ca, în cazul în care este condusă la secția de poliție pentru verificări, o persoană să poată primi permisiune de a părăsi sediul poliției doar ”după trecerea a cel mult 8 ore”.

Guvernul schimbă legea pentru bone. Vor putea fi angajate mai ușor de părinți CITEȘTE ȘI Guvernul schimbă legea pentru bone. Vor putea fi angajate mai ușor de părinți

La finele lunii mai 2021, Guvernul Cîțu a aprobat un proiect de lege similar, adoptat în septembrie 2021 de Senat fără modificări. Anul acesta, la începutul lunii aprilie și deputații au adoptat fără modificări proiectul transmis de Executiv, prin care se permite polițiștilor să rețină o persoană, pentru verificări, chiar până la 12 ore.

Astfe, noua lege prevede, în primul rând, că ”verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării”.

Cu toate acestea, Guvernul arată că ”în practică se pot ivi situații în care identitatea persoanei să nu poată fi stabilită în termenul de 8 ore”, astfel că noua lege pevede ca și acest termen să se prelungească cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și luării măsurilor legale, fără a se depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării.

Prin urmare, verificarea ”de îndată” va putea dura chiar și 12 ore.

Poliția va avea obligația de a permite persoanei să părăsească sediul după finalizarea activităților menționate după expirarea celor 12 ore, chiar în lipsa stabilirii identității.

PROIECT Alocația pentru susținerea familiei, dublată din veniturile în creștere obținute de stat din scumpiri CITEȘTE ȘI PROIECT Alocația pentru susținerea familiei, dublată din veniturile în creștere obținute de stat din scumpiri

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților a respins amendamente propuse de deputatel PSD Simona-Maya Teodoroiu și Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă, care propuseră reducerea termenelor de reținere la secție la 3 ore și, respectiv, maximum 4 ore.

La rândul său, deși a votat pentru proiect, deputatul Dumitru Coarnă, fost președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, recent exclus din PSD, a arătat că nu este normal ca o persoană să fie reținută 8 sau chiar 12 ore la secția de poliție pentru verificări, mai exact pentru stabilirea identității, iar astfel de termene ar trebui reduse la jumătate.  

 

viewscnt
Afla mai multe despre
politie
sectie
verificare
retinere
de indata
8 ore
12 ore
proiect
guvern
citu
psd
parlament