Casele de pensii vor avea obligația de a transmite din oficiu și angajatorilor, nu doar angajaților care au solicitat pensionarea, informații cu privire la emiterea deciziilor de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis.
Proiectul fusese adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, luna trecută.
De ce este important: Legislația prevede acum doar că ”decizia casei teritoriale de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii”. Astfel, decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare, fără a fi comunicat și angajatorului faptul că a fost emisă precum și data emiterii acesteia.
Mai este interesant: Proiectul nu a fost susținut pentru adoptare de Guvernul Cîțu, care a argumentat că ”și în prezent (...) la solicitarea angajatorilor” casele de pensii comunică acestora date privind deciziile de pensionare ale angajaților.
Inițiatorii noii legi arată că legea se impunea a fi completată deoarece contractele individuale de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, iar prin comunicarea deciziei de pensionare doar angajatului, angajatorul poate lua cu întârziere sau deloc la cunoștință de emiterea acesteia, fiind astfel în culpă cu privire la neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă.
Conform dispozițiilor art. 56 alin (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii republicat, cu modificările și completările ulterioare, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia în scris, prin decizie a angajatorului, ori dacă angajatorul nu are cunoștință de emiterea deciziei de pensionare sau în cazul pensiei pentru limită de vârstă, nu are cunoștință de îndeplinirea stagiului minim de cotizare al salariatului, se află în imposibilitatea de a respecta prevederile legale în ceea ce privește termenul de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă.
CITEȘTE ȘI Termen limită propus pentru achitarea unei amenzi de circulație. Pericol pentru șoferii care nu plătesc la timp: Permisul de conducere, suspendatÎncetarea de drept a contractului individual de muncă este o încetare ope legis, mai arată inițiatorii, fără să fie necesară manifestarea de voință a angajatorului sau a salariatului, iar activitatea prestată fară să existe contract individual de muncă va atrage răspunderea contravențională a celor doi parteneri (angajator-salariat), în confonnitate cu art. 260 alin (l) lit e) și f) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
Alte implicații care decurg din faptul că angajatorul nu are cunoștință de emiterea deciziei de pensionare constau în cumularea de către salariat, a veniturilor obținute din salariu cu veniturile obținute din pensia anticipată sau pensia anticipată parțial, fapt interzis de art. 18 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Reglementarea activităților casnice, desfășurate acum ”la negru”, adoptată rapid pentru banii din PNRR. Curățenia, îngrijirea și chiar bonele, plătite prin tichetePrin urmare, noua lege are ca obiect completează astfel articolul 106 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu un nou alineat, alineatul (5), urmărindu-se instituirea, pentru casele teritoriale de pensii, a obligației de a comunica angajatorului o informare - în termenul prevăzut la art.106 alin.(4), de 5 zile de la data emiterii deciziei de pensionare a unui angajat - cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pentru pensionarea anticipată sau anticipată parțial ori pentru invaliditate a angajatului său.