LEGE Amenzi pentru firmele și cetățenii care nu supraveghează permanent și nu avertizează cu privire la riscul de înec la lucrările de pe râuri sau lacuri

LEGE Amenzi pentru firmele și cetățenii care nu supraveghează permanent și nu avertizează cu privire la riscul de înec la lucrările de pe râuri sau lacuri
scris 16 mar 2023

Firmele și cetățenii vor fi amendați pentru nemontarea de panouri de avertizare, nesupravegherea permanentă, prin mijloace audio-video și/sau pază, precum și pentru neîmprejmuirea zonei lucrărilor de amenajări și instalații de extragere a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor și din terase, precum balastiere sau cariere. Amenzile vor fi cuprinse între 25.000-40.000 Iei pentru persoane juridice și între 6.500-15.000 Iei pentru persoane fizice, conform unui proiect legislativ promulgat de președinte.

Proiectul legislativ a fost inițiat în calitate de deputat de actualul ministru al Digitalizării, Sebastian Burduja, în urma unor serii de accidente care s-au soldat cu decesul prin înec al unor copii și are drept scop prevenirea unor astfel de evenimente tragice.

Urmărește-ne și pe Google News
La o lună de la introducerea cotei de 5% a TVA pentru fotovoltaice, aleșii și-au dat seama că au uitat să includă echipamente, iar legea e neclară CITEȘTE ȘI La o lună de la introducerea cotei de 5% a TVA pentru fotovoltaice, aleșii și-au dat seama că au uitat să includă echipamente, iar legea e neclară

Conform proiectului adoptat de legislativ, vor constitui contravenții în domeniul apelor:

nemontarea de panouri de avertizare, precum și neîmprejmuirea zonei lucrărilor menționate de către persoanele fizice și/sau juridice care efectuează respectivele lucrări. ”Montarea de panouri de avertizare presupune amplasarea unor panouri informative care să arate tipul de lucrare, riscul de expunere neautorizat, riscul de înec, informații privind solicitarea de ajutor în caz de pericol etc.”, arată inițiatorul;

nesupravegherea permanentă prin mijloace audio-videoși/sau pază a lucrărilor de către proprietarii, administratorii sau beneficiarii acestora. ”Supravegherea lucrărilor se poate realiza fie prin camere audio-video, fie prin monitorizare cu drona sau pază permanentă. Această ​obligație de supraveghere este necesară pentru a preveni accidentele, dar mai ales pentru a acționa rapid și a crește șansele de supraviețuire ale celor aflați în risc de încerc”, consideră autorul proiectului;

nesemnalizarea corespunzătoare a faptului că există riscul modificării adâncimii apei în timpul și ulterior lucrărilor de către persoanele fizice și/sau juridice care efectuează respectivele lucrări. Această faptă se reține în concurs cu prima contravenție, dacă cel care efectuează lucrarea nu asigură nici montarea de anunțuri de avertizare și nici nu semnalizează, prin orice mijloc, modificarea adâncimii apelor.

DECIZIE Producătorii și comercianții, obligați, sub amenințarea amenzii, să raporteze statului stocurile de produse agricole și alimentare CITEȘTE ȘI DECIZIE Producătorii și comercianții, obligați, sub amenințarea amenzii, să raporteze statului stocurile de produse agricole și alimentare

Încălcarea primelor două contravenții se va sancționează în limitele medii de amenzi instituite de lege, respectiv cu amendă de Ia 35.000 Iei la 40.000 Iei pentru persoane juridice și cu amendă de la 10.000 lei Ia 15.000 Iei pentru persoane fizice.

Încălcarea celei din urmă contravenții se va sancționa cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei pentru persoane juridice și cu amendă de la 6.500 lei la 7.000 lei pentru persoane fizice.

CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri

După promulgare, noua lege va intra în vigoare în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

viewscnt
Afla mai multe despre
amenda
firme
ape
imprejmuire
montare
panouri
avertizare
supraveghere
paza
video
înec
risc
proiect
parlament