Kelemen Hunor: Urmează poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru Europa

Kelemen Hunor: Urmează poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru Europa
scris 13 iul 2022

Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR.

"Va fi o iarnă grea și sper că noi nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situația. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim prețurile până în aprilie 2023, ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel și pentru curentul electric. Dar, așa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40-50-60 de ani chiar, pentru toată Europa, din păcate. Noi putem asigura cam 80% din necesitățile României pe piața gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm și noi de pe piață și, dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric și, prin compensare, reușim să trecem cât de cât iarna. Dar ar fi foarte, foarte greșit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne așteaptă o iarnă ușoară", a afirmat Kelemen Hunor la postul B1 TV.

Urmărește-ne și pe Google News
Platformă ucraineană Lemon.io și-a lansat operațiunile în România și caută să recruteze peste 100 de specialiști IT, care să lucreze de la distanță pentru startup-uri din Silicon Valley CITEȘTE ȘI Platformă ucraineană Lemon.io și-a lansat operațiunile în România și caută să recruteze peste 100 de specialiști IT, care să lucreze de la distanță pentru startup-uri din Silicon Valley

Potrivit vicepremierului, "sancțiunile împotriva Rusiei trebuiau introduse, dar prețul îl vom plăti cu toții în această iarnă".

"Nu, ne așteaptă, din păcate, o iarnă grea, cu inflație, cu inflația datorită războiului, și nu numai, dar acum simțim inflația cauzată de război, simțim o altă problemă care a apărut în perioada Covid și amplificat de război, lanțurile logistice s-au rupt și se rup în continuare. Sancțiunile, în primul rând, vom plăti noi, cei din Uniunea Europeană, sancțiunile împotriva Rusiei, și totuși trebuiau luate aceste sancțiuni, nu puteai fără aceste sancțiuni că nu aveai alte pârghii, Europa, Uniunea Europeană, dar trebuie să spunem franc: prețul în această iarnă îl vom plăti cu toții, din păcate, și nu se prevăd în acest moment, nu există niciun semn că se apropie sfârșitul războiului. Nici n-au început negocierile de pace. Va fi, din păcate, un conflict mai lung decât au crezut unii acum șase luni de zile", a adăugat liderul UDMR, potrivit Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
kelemen hunor
iarna
europa