Ministrul Sănătății Nelu Tătaru, a declarat marți, după discuțiile cu ministrul Educației pe tema măsurile pentru începerea noului an școlar, că autoritățile au plecat de la premisa că toți suntem de acord că procesul de învățământ trebuie să înceapă, reluând informația conform cărora INSP va face publică evaluzarea cu privire la situația epidemiologică în fiecare județ.
Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat marți, în conferința de presă în care sunt așteptate măsuri pentru deschiderea anului școlar, că acest an școlar vine cu noi provocări. Ea a declarat că profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitate de predare din timpul suspendării cursurilor și pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristica anterior suspendării, ce s-a predat în timpul suspendării cursurilor și ceea ce a reținut elevul din această perioadă, scrie News.ro. De asemenea, Anisie a anunțat că va fi activat un portal în care părinții și elevii să găsească toate informațiile necesare referitoare la anul școlar.
Anisie: Vom deschide un portal de informare dedicat anului acesta
”Vom deschide un portal de informare dedicat anului acesta, portal intitulat educatiacontinua.edu.ro. Acolo, părinții, elevii, profesorii, toți cei interesați vor găsi informațiile necesare privitoare la acest an școlar care începe astăzi. Întrucât în spațiul public sunt atâtea întrebări la care se așteaptă răspunsuri și știu și înțeleg toate aceste întrebări ale părinților, elevilor, uneori chiar și ale profesorilor, am decis să deschid o linie de Telverde la Ministerul Educației, o linie care va fi dedicată răspunsurilor adresate de către părinți și elevi, iar pentru directorii de unități de învățământ și pentru autoritățile publice locale care doresc să acceseze fonduri europene voi deschide o altă linie de Telverde, pentru a veni în sprijinul acestora”, a declarat ministrul Educației.
Anisie: Aprximativ 94.000 de profesori au fost deja formați
Anisie a menționat că au fost elaborate ghiduri metodologice, pe fiecare nivel de educație, pentru desfășurarea activităților, dar și "repere metodologice" pentru începutul anului școlar.
"Astfel, profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare, pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristică realizată înainte de suspendarea cursurilor, ce anume s-a predat în timpul suspendării cursurilor și ceea ce elevul a reținut în perioada în care învățământul s-a mutat în spațiul online", a spus Anisie.
Ministrul Educației a afirmat că s-au realizat filmări pentru proiectul Tele-școala, pentru ca la începerea cursurilor să poată fi difuzate lecțiile de pregătire pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Ea a anunțat și că vor avea loc în continuare teste de antrenament pentru elevii care susțin examenele naționale.
Legat de formarea profesorilor, Anisie a anunțat că aproximativ 94.000 de dascăli au fost deja formați, iar pentru alții sunt în derulare astfel de programe. Ea a menționat programul în parteneriat cu TVR, acea Tele-școală a profesorilor.
Tătaru: Dacă aplicăm niște reguli, acele riscuri asumate de cazuri noi le vom putea acoperi
"Am avut experiențe desfășurării examenelor de evaluare și bacalaureat, examene care s-au desfășurat în condiții de siguranță și am putut vedea și rezultatele. Plecând de la acele reguli, am adaptat și pentru începerea anului școlar o serie de reguli, atât pentru învățământul preuniversitar și pentru învățământul universitar. Am plecat de la premisa că toți suntem de acord că procesul de învățământ sistat trebuie să înceapă. Este un moment în care dacă aplicăm niște reguli, acele riscuri asumate de cazuri noi le vom putea acoperi tocmai prin respectarea acestor reguli", a declarat Nelu Tătaru.
Tătaru: INSP face publică în 7 septembrie evaluarea pentru fiecare județ
"Pe 7 septembrie INSP va face public evaluarea epidemiologic la fiecare unitate administrativ-teritorială. Fiecare va primi evaluarea în funcție de care se va face deschiderea anului școlar în funcție de scenariu pentru fiecare unitate în parte. Pe 10 septembrie, consiliile de administrație ale unităților școlare vor prezenta comitetelor județene, DSP-urilor și inspectoratelor școlare scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul școlar. Evaluarea se face de către DSP-uri sub coordonarea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență. Libertatea, între ghilimele, acordată unităților de învățământ este acea responsabilizare în contextul în care vrem ca fiecare unitate școlară să înceapă particular acest an școlar și scenariile prezentate acum două săptămâni să fie adaptate, personalizate pentru fiecare unitate școlară", a afirmat ministrul Sănătății.
El a spus că primordială este distanțarea, "existența acestei distanțări de un metru sau folosirea unor separatoare, este o condiție pentru aplicarea primului scenariu".
"La fel, condițiile în care există circuite în școli, pentru a putea asigura circuitul elevului la intrarea în curte sau la intrarea în școală, diferențierea orarelor la clasele primare pentru a putea gestiona orele de pauză precum și ieșirea copiilor în curtea interioară", a adăugat el.
"Nu va mai exista acea declarație pe propria răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem responsabilitatea acelui triaj observațional din informarea părintelui sau observarea elevului, precum și adaptarea sau nu după un triaj observațional către un triaj epidemiologic, existența unui personal medical calificat care să facă acest triaj epidemilogic, existența unei zone de izolare unde copiii care prezintă simptomatologie respiratorie să poată fi la un moment dat cantonați până la o evaluare medicală în contextul în care putem avea un diagnostic sau o supoziție de diagnostic. Nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui. O urgență imediată fiind cea care va solicita anunțarea 112 și mers către o unitate spitalicească", a declarat Tătaru.
Tătaru: Copiii din grădinițe nu vor purta mască
"Copiii de la grădinițe nu vor purta mască. Regulile impuse în condițiile unei pandemii le vom respecta în funcție de fiecare scenariu în parte. Considerăm că cele mai multe școli pot desfășura activitatea într-un scenariu 1, dar rămâne la latitudinea și libertatea adaptării celor trei scenarii la fiecare unitate școlară în parte", a precizat ministrul Sănătății.
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în direct la TVR 1.Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în direct la TVR 1.
Publicată de Ministerul Educației și Cercetării-România pe Marți, 1 septembrie 2020