INS: Estimăm o scădere de 2 milioane a populației României din 2007 până în prezent

INS: Estimăm o scădere de 2 milioane a populației României din 2007 până în prezent
scris 18 mai 2017

Populația României a scăzut cu aproape două milioane de locuitori din 2007 până în prezent, în contextul în care sunt analizate doar domiciilile rezidente, nu cele permanente, și fiind luate în calcul aici doar persoanele care lipsesc mai mult de 12 luni, a declarat directorul cabinetului președintelui Institutului Național de Statistică (INS), Ilie Dumitrescu, în cadrul conferinței Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), organizată de ELEC România și Finmedia, cu sprijinul Guvernului României și a Băncii Naționale a României (BNR).

Dumitrescu a explicat joi metoda de calcul a INS referitor la estimările privind scăderea populației României, în contextul în care acestea sunt diferite de altele, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Estimăm o scădere de circa 2 milioane a populației din 2007 până în prezent, dacă analizăm domicie rezidente, nu cele permanente. Luăm aici în calcul cei care lipsesc din România mai mult de 12 luni, restul nu”, a afirmat Dumitrescu.

Alte estimări indică o scădere o scădere mai importantă a populației României în ultimii zece ani, de 3-4 milioane de locuitori. Dumitrescu a afirmat că este foarte dificil de estimat scăderea populației, în contextul în care, în unele localități, populației a dispărut cu totul și este foarte greu de aflat cine lipsește și cât.

”Sunt sate întregi care au dispărut, acolo nici nu ai pe cine să întrebi câți au plecat și cât lipsesc”, a spus Dumitrescu.

Cele mai recente date ale INS arată că populația României a continuat declinul din cauze demografice, pierzând și în luna martie 7.420 locuitori - echivalentul a două comune medii din țară -, cu aproape 1% mai mulți decât în a treia lună a anului trecut, chiar dacă natalitatea a crescut, iar mortalitatea s-a redus.

După 2 ani, guvernanții au constatat că nu pot amenda taximetriștii fără autorizație și schimbă legea CITEȘTE ȘI După 2 ani, guvernanții au constatat că nu pot amenda taximetriștii fără autorizație și schimbă legea

Cumulat, în primele trei luni din acest an, sporul natural negativ a fost de 30.817 persoane, în creștere cu 26,3% față de perioada similară a anului trecut. În 2016, populația României a scăzut cu 66.718 de locuitori din cauza declinului demografic.

INS a revizuit semnificativ datele demografice pentru 2015 comparativ cu datele preliminare publicate anterior. Astfel, datele revizuite arată că, în 2015, sporul natural negativ a fost de 60.674 persoane, comparativ cu 73.625 persoane în tabelele publicate anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
populatia romaniei