ING anunță un comision zero, din 5 iulie, pentru retragerea banilor de la bancomatele oricărei bănci, indiferent de țară, condiția fiind ca salariul/venitul să fie încasat la ING în sumă de minimum 700 de lei și să fie efectuată o plată pe lună cu cardul băncii, indiferent de cuantum.
"Din 5 iulie 2017, cardul tău de salariu de la ING se schimbă în și mai bine pentru tine. Ai comision zero când retragi bani de oriunde în lume, de la bancomatul oricărei banci. Sigur că și în România, dar și în restul lumii. Da, chiar și de la bancomatele din Belize", și-a anunțat banca clienții.
Fără încasarea salariului la ING și fără efectuarea unei plăți lunare, tot din 5 iulie comisioanele vor fi 7 lei/lună pentru administrare ING Card Complet, 3 lei/tranzacție la scoaterea banilor de la bancomatele ING sau ale oricărei alte bănci din România și 4 euro/tranzacție la retragerea banilor de la un ATM din străinătate.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La acest moment, pentru retragerea banilor din bancomatele altor bănci, ING percepe diferite comisioane, în funcție de card, de 3 lei, de 1%+5 lei sau de 0,5%+0,75 euro (în lei) sau de 4 euro, 1,5%+15 lei sau 1%+2,5 euro (în valută).