INFOGRAFIC Dări mai mari pentru bucureșteni în acest an - taxa pentru parcarea de reședință crește de peste 7-8 ori / Sistem diferit de taxare pentru ridicarea gunoiului

INFOGRAFIC Dări mai mari pentru bucureșteni în acest an - taxa pentru parcarea de reședință crește de peste 7-8 ori / Sistem diferit de taxare pentru ridicarea gunoiului
scris 2 ian 2022

Bucureștenii vor avea de plătit în acest an dări mai mari. Taxa pentru parcarea de reședință crește de la 84 de lei pe an, până la 600 lei (de peste 7 ori) pentru cei care locuiesc în centru și de la 37 de lei pe an la 300 de lei (adică de peste 8 ori) pentru cei care locuiesc la periferie.

De asemenea, locuitorii Sectorului 2 sunt obligați să încheie contracte individuale cu operatorul de salubrizare - firma Supercom, pentru că în caz contrar vor plăti o taxă de 21,27 lei/lună, dublu față de cât au plătit în 2021. Dacă fac contracte și colectează selectiv, scapă mai ieftin, cam la jumătate, amintește Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News
Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Taxa pentru parcarea de reședință crește de la 84 lei/an la 600 lei în centru

Pe 27 aprilie, Consiliul General a aprobat creșterea taxei pentru parcările de reședință până la 600 lei pe an, în funcție de zonă, începând cu 2022. Astfel, pentru zona A taxa este de 600 lei/an, pentru zona B - 500 lei/an, pentru zona C - 400 lei/an, pentru zona D - 300 lei/an.

În centrul orașului este mai scump, iar la periferie mai ieftin

În 2021, bucureștenii au plătit pentru parcările de reședință: 84 lei/an în zona A, 66 lei/an în zona B, 55 lei/an în zona C, 37 lei/an în zona D.

Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

Sunt și primării de sector care au stabilit reguli diferite. De exemplu, în Sectorul 3 se face licitație dacă există mai multe cereri pentru un loc de parcare liber, iar cine oferă mai mult, acela câștigă. Cel mai scump loc de parcare atribuit în sectorul 3 s-a ridicat la 4.000 lei/an, iar o medie la licitație este de 1.000 lei/an.

Majorarea prețurilor la parcarea de reședință a fost cerută de primarii de sector, motivând că actualul preț este prea mic și nu permite întreținerea parcărilor sau amenajarea unora noi.

Sistem diferit de taxare pentru ridicarea gunoiului menajer în Sectorul 2, se dublează taxa

Consiliul Local al Sectorului 2 a stabilit în luna august cât vor plăti cei care locuiesc aici pentru ridicarea gunoiului menajer. Astfel, pentru ridicarea unei pubele de 120 l de deșeuri reziduale, în care nu se află deșeuri reciclabile, vor plăti 8,24 lei, iar pentru una de 240 l - 16,47 lei. O familie produce cam o pubelă mică pe săptămână, dacă pune separat deșeurile reciclabile. Pentru deșeurile reciclabile, cetățenii vor plăti 0,99 lei pe tonă, fără TVA, prețul fiind subvenționat de primărie. Dacă nu colectează selectiv, tariful este 10,21 lei pe pubela de 120 l și 20,43 pentru pubela de 240 l. Cetățenii pot încheia contracte cu Supercom până la finalul anului.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

Tot până atunci, cetățenii vor plăti taxa de 10 lei/lună/pe persoană instituită de primărie, dacă nu încheie contract.

De la 1 ianuarie 2022, Consiliul Local Sector 2 a decis că locuitorii din sector care nu au încheiat până la data respectivă contract individual de salubrizare cu Supercom vor plăti o taxă de de 21,27 lei/lună. La o familie de 3 persoane, asta înseamnă aproape 65 lei/lună, dublu față de situația în care au contract cu Supercom și colectează selectiv.

INFOGRAFIC Dări mai mari pentru bucureșteni în acest an - taxa pentru parcarea de reședință crește de peste 7-8 ori / Sistem diferit de taxare pentru ridicarea gunoiului

viewscnt
Afla mai multe despre
bucuresti
taxe